Doina frumuseții

DÓINĂ, doine, s. f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoțită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile de mai sus.

Tot la Doină aș mai putea trece ca definiție și ”produs cosmetic cu funcții multiple, păstrător al frumuseții naturale, prieten de mare nădejde care nu te lasă la greu”. Continue reading

Brand deschis la minte caut blogger cu talent la povești

Am zis eu brand dar poate să fie și companie și partener media și pitic de grădină la urma urmei dacă asta aduce ceva reciproc avantajos într-o relație în care unul sare cu ideea și celălalt cu povestea.

Probabil cea mai eficientă metodă de promovare e cea bazată pe recomandare personală venită din partea cuiva care a încercat sau folosit un produs sau serviciu. Cum internetul e tata lor în materie de promovare rapidă și ieftină cred că putem înțelege atracția pe care o exercită puterea parteneriatului în blogosferă.

Acum că mă aflu aproape de finalul încă unui SuperBlog mă încumet să vorbesc deschis despre genul acesta de parteneriate în care brandul propune și bloggerul parterner execută.  Continue reading

Prietenie cu motivație!

Motivele exacte pentru care oamenii leagă prietenii sunt câte în lună și în stele, unele mai nobile iar altele mai interesate sau mânate de lucruri ce ies la iveală abia mai apoi. Dar dintre toate prieteniile de pe lumea asta unele sunt parcă date de zei pentru că schimbă în așa măsură oamenii din cadrul ei încât nimic nu mai rămâne la fel după aceea.

Despre prietenia aia specială vreau să vorbesc și mai ales despre persoana care m-a făcut să fiu alta pentru că indiferența nu s-a prins de mine. S-au prins în schimb o groază de obiceiuri bune!

Până s-o cunosc pe ea nu avusesem nicio ciocnire majoră de ideologii cu cineva din care prietenia să nu iasă serios șifonată că deh…toți vrem să avem dreptate. Așa cum niciodată nu întâlnisem o altă persoană care să nu-mi semene în gusturi și a cărei companie să o caut tocmai de asta deși mă simțeam incomod și de multe ori jenată de incultura mea. Și tocmai din neajunsurile acestea vădite s-a născut probabil cea mai trainică prietenie din cele cu care am fost binecuvântată până acum deși nu-s rare momentele în care ne luăm reciproc ”în coarne” în vreo dezbatere aprinsă despre cărți, filme, muzică sau filosofii de viață.

Grație ei am descoperit jurnalismul de calitate, granițe noi peste care să sără constant gusturile muzicale și coperți de carte în care să mă pierd și să mă emoționez sau să mă enervez după caz, pentru că nu orice recomandare își găsește locul în raftul din bibliotecă. Ea a fost vocea timidă de la început și tunetul de după care mi-a animat și susținut pasiunea pentru lectură dincolo de stadiul de hobby. Ea a crezut în mine și în talentul meu și mi-a spus vorbele de încurajare de care aveam nevoie ca să pot merge mai departe.

Tot ea e cea care mă târăște prin toate localurile fancy pline de bunătăți și tot cu ea construiesc playlisturi infinite și prind într-un panou de plută invizibil vederi din toate locurile alea la care visăm și pe care promitem să le vedem împreună într-o zi.

Dar cea mai mare realizare a prieteniei care ne leagă deja de câțiva ani e că ne scoate reciproc din zona proprie de confort și ne îndeamnă să trăim și să experimentăm, să nu lăsăm să treacă nicio zi fără să vedem, să auzim sau să citim ceva frumos!

Gravităm ca doi sateliți în jurul unei existențe comune iar timpul indefinit care se scurge între noi trebuie marcat cumva cu o vorbă de duh, motivațională cu cristale Swarovski, culeasă de pe LuxuryGifts.ro și oferită de Moș Nicolae că și așa nici una dintre noi nu mai știe exact când s-a legat prietenia noastră.

Așa că, Florina, îmi doresc că prietenia noastră să rămână mereu o floare deschisă de mințile noastre așișderea!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Dragă Moșule,

Știu că nu ți-am scris niciodată în mod formal deși ar fi trebuit chiar și după atâția ani, măcar să îți mulțumesc pentru Martinică cel fără nas care și acum e cu mine și stă frumos pe un raft ca simbol al iernilor în care-mi lăsai mereu ceva sub brad.

Mai știu și că ți-am cam luat-o înainte anul ăsta și mi-am făcut deja cadou două romane scrise de Sir Arthur Conan Doyle pentru că nu m-am putut abține să nu am în bibliotecă acele cărți care au introducerea scrisă de Mark Gatiss și Steve Moffat, creatorii britanici de la BBC ai serialului Sherlock.

Dar nici despre asta nu vreau să-ți scriu în mod neapărat ci despre faptul că mi-e dor să mai fiu copil o iarnă și să nu trebuiască să îmi bat capul cu toate deciziile astea de adult care au bătaie lungă în timp și pe care uneori se pare că nu mă pricep să le iau în mod corect.  și mă văd zi de zo

Nu mai am spre cine să ciulesc urechea după vreun sfat miraculos așa că te rog pe tine, cel care le vede și le știe pe toate să-mi aducă un kit de supraviețuire al adultului compus din trei cărți care să aibă răspunsul la întrebările mari ale vieții ascunse între paginile lor și care să nu iasă la iveală decât atunci când chiar am să am cea mai mare nevoie de ele și mă simt pierdută, un iepure alb de pluș pentru că mereu mi-am dorit unul de când cu Alice și Wonderlandul ei (și în plus cred că și Martinică ar aprecia să aibă un prieten cu care să aibă o conversație mută pe raft) și o cutie de ceai din frunze care să descrețească mintea, flori care să alunge grijile și fructe care să readucă un zâmbet pe buze și care să încălzească degetele reci și sufletul îndoielnic.

Iar eu la schimb promit să-ți las lângă brad clasicul pahar cu lapte și miere, biscuiții cu fulgi de ciocolată proaspăt scoși din cuptor și o poveste pe cinste pe care să o prinzi la colecția ta de povești reunite în cartea ”Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”, pe care s-o dai mai departe copiilor pe care îi vizitezi prin colțurile lumii.

Promit c-am fost cuminte în anul ce-a trecut și dacă nu mă crezi poți să o întrebi pe mama sau pe Griveiul de la colțul blocului că ei mă știu mai bine și mă văd zi de zi!

Te pup pe barba albă și te îmbrățișez peste catifeaua roșie și moale,

Călina

P.S. Îi las și lui Rudolph o cană cu ceai de ghimbir poate îi mai trec răceala și nasul roșu!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Redesenează-ți cartierul!

Bucureștiul și nu numai a avut de suferit în urma atâtor decenii de comunism care s-au exprimat în fel și chip și din care dincolo de mentalitatea tipică au mai rămas ca rămășite blocurile de un gri bolnăvicios. Sigur îmi veți spune că multe sunt reabilitate și deci mai au câte un strop de culoare dar cele mai multe sunt cele de la stradă, dincolo de primul rând de imobile tronând în continuare diferite tonuri de gri.

Toyota mă învită să vin cu o idee creativă pentru situația în care aș fi aleasă ambasadoare pentru Dream Car Art Contest, un concurs care încurajează latura creativă a copiilor cu vârste până în 15 ani și care le premiază an de an talentul artistic.

Și că tot vorbim de talent artistic și de artă în orice formă ar veni ea, ideea mea de promovare ar ține de utilizarea în mod creativ a pereților goi de pe blocuri, cei care oricum mai devreme sau mai târziu ar ajunge să fie vandalizate de grafferi.

Aș propune împânzirea orașului cu astfel de desene în care să apară contul unei mașini iar copii din cartier ar putea să le coloreze în fel și chip și să dea frâu imaginându-și mașina visurilor lor. Le-aș plasa mai ales în zona școlilor și a grădinițelor alături de logo-ul Dream Car Art Contest și aș face în așa fel încât respectivele școli să primească și cretă colorată sau vopsea pentru a servi copiilor la înfrumusețarea contururilor, informând totodată și învățătoarele și educatoarele despre concurs și încurajându-le să susțină și să-și înscrie elevii la concursul Toyota.

Mi se pare că această idee ar ajunge fix la publicul țintă și anume copii și ar avea ca rol secundar contribuția adusă societății și spațiilor care îi înconjoară într-un mod pozitiv.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Haina bine călcată îl face pe om

În folclorul românesc și nu numai și-a găsit loc și proverbul care zice ”nu haina îl face pe om ci omul pe haină”. O fi fost și vorba asta cândva adevărată și mai mult ca sigur își mai păstrează și azi un dram de adevăr dincolo de eticheta de brand pentru că vine cu amendamentul – Haina nu îl face pe om…până la un punct.

Primele impresii au fost și sunt cruciale fie că a fost vorba să merg la un interviu sau să mă întâlnesc pentru prima oară cu băiatul ăla drăguț. Felul cum mă îmbrac sau mai degrabă atenția pe care o dau micilor detalii poate să facă diferența dintre un eșec și un succes răsunător. Degeaba încerc să torn câte în lună și în stele și să scot tot farmecul cu care am fost înzestrată la înaintare dacă interlocutorul rămâne fixat pe cutele de pe cămașă sau pe faptul că pantalonii arată de parcă aș fi dormit în ei fiind boțiți peste măsură.  Continue reading

Ropot de viață

Puține lucruri își mai păstrează ceva din puritate o dată cu trecerea timpului. Întâi e copilăria neîntinată de grijile și încruntările adultului, apoi e imaginația fertilă neîngrădită de rigorile unui sistem educațional, e prima dragoste neatinsă de cinismul unei inimi frânte, e visul cu ochii deschiși la drumul cel liber spre orice destinație din lume neînfrânat de o pușculiță ce zăngăne a gol.

Puține sunt clipele care se mai păstrează așa intacte cum erau în clipa în care au căpătat prima dată contur, fără a obosi de la atâte repetiții fericite de-a lungul timpului. Și totuși existe momente și oameni și clipe care umplu aceeași matriță din fibra sufletului uman.

Pentru mine sunt trei la număr lucrurile care au reușit să nu-și rupă tiparul și să dea la maxim volumul din inima mea până când rezonează cu frecvența celui mai pur sentiment. Continue reading