Lumi muzicale

Există un sâmbure de adevăr în toată faza cu genurile muzicale și gusturile dobândite și de asta mă tot ciocnesc cred de vreo câțiva ani încoace de când în playlist-ul curent au intrat nume ca Rolling Stones, Nirvana, The Black Keys, Bon Iver, The Smiths, Morrissey sau mai nou Tom Waits.

Uitându-mă în urmă la lungul drum pe care l-am parcurs de la Abba și Boney M în copilărie, la Linkin Park și Staind spre final de generală și început de liceu până înspre Metallica, Guns’n Roses și Apocalyptica spre final de clasa a 12a. Ca acum să mă uit și să constat cu stupoare că m-am îndrăgostit de grunge, că admirația mea infinită pentru Foo Fighters și Dave Grohl nu e legată de nimeni și nimic doar de mine și căutările muzicale și că descopăr în continuare noi și noi formații și artiști cărora nu le-aș fi acordat nici 5 minute altcândva.

Dar nu acesta e scopul articolului ci descoperirea de sine și despre ce e în jurul tău în general prin intermediul lumilor muzicale.

Probabil că știți și voi că muzica e legată de sentimente și stări, sentimente care de multe ori te trimit înapoi în trecut sau care te fixează mai bine în prezent și-ți așează în stânga ta o bornă pe care nu scrie numărul de kilometri până la următoarea destinație ci unde ești, cu cine ești și cum te simți atunci.

Și o dată cu trecerea anilor aduni bornele astea și dacă ești suficient de norocos sau norocoasă ca într-o seară radioul să îți cânte în suită vreo oră-două toate melodiile alea de care ești legat, atunci acolo în întuneric, pe tavan ai să vezi cum se conturează drumul vieții tale. Cum ai trecut de la un hotar la altul, cum se intensifică nuanțele, cum totul e accentuat, potențat. Cum simțurile ți se extind în afara corpului ca o pânză de paianjen invizibilă de care se agață și în care se încurcă experiențele altor oameni.

Asculți un vers, o strofă, un acord de chitară și te întrebi dacă și povestea celui care a scris bucata aia muzicală e la fel de tristă sau de veselă ca a ta.

Și îți dai seama că faci parte din ceva și că orice ai simți se împarte la doi, la trei sau se înmulțește cu tot atât.

Soundtrack-ul vieții mele – cât de ciudat sună. Dar sunt melodii care se lipesc așa de suflet și care devin parte din tine și care adaugă o tușă de culoare personalității și care spun o poveste în 5 minute despre cine ești și unde ai fost.

Dar probabil că cel mai mare ”cadou” pe care ți-l oferă lumile astea muzicale e că îti recalibrează modul de a simți iar epitetele devin și ele muzicale: sunt furios ca în St. Anger, tristă ca în Hand me down, nostalgică (,) ca în Wish You Were Here, îndragostită ca în Somebody.

Iar pe final nu zic decât – dacă muzică nu e, nimic nu e.

Advertisements

Tagged: , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s