The Vow

The Vow

Și uite cum de bună voie și nesilită de nimeni am ajuns la cinema la filmul ăsta. Și cum dintr-o micro-listă de trei filme am sperat ca persoana care m-a acompaniat să îl aleagă fix pe ăsta (thx Andreea 🙂 ) și l-a ales. Și în ciuda faptului că nu e genul obișnuit de film pe care să îl aleg mi-a plăcut mai mult decât mi-au plăcut multe alte filme romantice de-a lungul anilor la un loc.

The Vow are prospețimea pe care multe alte filme din segmentul romantic nu o au și mă tem că tot ce m-a făcut să simt în cele 104 minute nu se poate exprima în cuvinte așa că nu știu exact ce fel de recenzie de film o să iasă.

Filmul îi are ca protagoniști pe Channing Tatum și pe Rachel McAdams care fac un cuplu adorabil pe ecran și nu poți să te abții din a lăsa invidia să te înțepe. Paige și Leo sunt doi tineri, căsătoriți care trec printr-un accident de mașină, în urma căruia ea își pierde memoria și ultimii cinci ani din viață sunt șterși, lăsând încuiată în cutia neagră a uitării relația lor, începuturile, căsnicia și iubirea aia unică și irepetabilă care vine o singură dată în viață și pentru care zi de zi mulțumești unei puteri superioare că ți-a permis să o întâlnești și să o trăiești.

Iar în fața acestei întâmplări raportul dintre cei doi se schimbă. Intervin frustrările de o parte și de alta, ea revine la vechea viață ca și cum cei cinci ani petrecuți împreună ar fi doar o baltă pe trotuar peste care sari. Așa că Leo încearcă să o recucerească și să-și găsească un loc în viața ei fără prea mare succes.

Și cam atât vă spun din film pentru că scopul e totuși să-l vedeți și nu să pun eu totul pe tavă.

Ce mi-a rămas mie în cap dincolo de povestea de dragoste desprinsă din cărți și totuși atât de reală a fost reacția lui la tot ce s-a întâmplat și faptul că nu s-a agățat cu toate puterile de ea. Că a renunțat la un moment dat, întocmai cum zice clișeul că dacă iubești cu adevărat pe cineva lasă-i liberi și dacă se vor întoarce înapoi înseamnă că și ei te-au iubit.

Mi-au plăcut toate momentele care alcătuiau relația lor și care erau atât de romantice dar lipsite de dulcegării. Erau oneste. Erau originale. Erau altceva decât eterna cină romantică și trandafirii roșii.

Și mi-a mai plăcut chimia dintre cei doi care bănuiesc că face tot filmul.

Dar cel și cel mai mult mi-a plăcut melodia de final care m-a făcut să stau până în ultima clipă în sală.

Așa că mă declar pe deplin mulțumită de filmul de duminică pentru că a reușit să mă facă să-mi las cinismul și ironia la ușa și să mă bucur de o poveste sinceră de iubire (pentru că e bazată pe evenimente reale). Iar dacă asta mă face siropoasă atunci fie, mi-o asum. Și totodată rămân la gândul care m-a săgetat în ultimele 5 minute din film – we should all be so lucky to experience a love like that in our lifetime.

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s