Greșeala…de pe vârful limbii

Citisem zilele trecute un articol interesant legat de motivul pentru care ne repetăm în greșeli. Iar un subiect ca ăsta merită dezbătut cel puțin pentru obsesia mea legată de repetitivitatea trăirilor, de parcă viața ar fi un continuu deja-vu, o placă de gramofon brăzdată de zgârieturile timpului, pe care acul sare aleatoriu din când în când ca să ne testeze. Ne-am învățat lecția ori ba?

De ce ”ținem” aproape morțis uneori să mergem pe aceeași cale chit că semnul de drum înfundat aproape că ne pleznește peste frunte?

Articolul în cauză ce poate fi accesat aici susține că atunci când nu știm ceva anume, sensul unui cuvânt de exemplu, memoria reia aceleași căi sinaptice în încercarea de a găsi sensul pe care îl căutăm, și cum ruta inițială era greșită dar deja formata ești sortit tot pe acolo să o iei în lipsa unei alternative la fel de netede.

Îmi stă pe vârful limbii e o expresie destul de des folosită atunci când încerci să-ți amintești ceva, știi ca e acolo, aproape palpabil, ca o siluetă după o perdea dar imposibil de atins cu mâna sau cu verbalizarea.

Soluția în a evita repetiția unei greșeli e să rupi tiparul deja format. În loc să îți storci creierii încercând să accesezi informația respectivă mai bine întrebi sau apelezi la o altă sursă pentru răspuns.

Acum, stau și mă întreb în viața de zi cu zi pe cine întreb? Există un mare dicționar al experiențelor în care sunt indexate toate trăirile oamenilor și unde pur și simplu prin răsfoirea unei file te scutești de frământările din miez de noapte? Sau poate de listele lungi de pro și contra?

Și dacă te lovești de o eroare 404 și astfel ești blocat în același buclă ce faci? Cum te abați de la calea prestabilită?

Oscar Wilde zicea în una din vorbele lui memorabile că experiența e numele pe care îl dăm greșelilor noastre. Și dacă nu învățăm nimic din ele în absența răspunsului corect? Și adunăm experiență lipsită de concluzii ca un teanc de romane polițiste cu final deschis și criminal neprins?

Apoi e Einstein care zicea că nebunia presupune să faci același lucru la infinit și să te aștepți la rezultate diferite.

Aparent elucidarea stă tot în rezultatele cercetării și în încetinirea procesului, urmarea pe îndelete a fiecărui pas sau repetarea cu voce tare a sensului acelui cuvânt.

Deci în cazul ăsta am aflat și de ce există expresia ”growing pains” și care e de fapt menirea cicatricilor – să fie un memento al experienței, să fie vocea care te trezește constant, care te aduce înapoi cu picioarele pe pământ, să fie în cele din urmă o antiteză a trăirilor și răspunsul tacit și împlicit al căutărilor îndelungate.

Advertisements

Tagged: ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s