The Dark Knight Rises

Mi-e greu să găsesc capătul firului din marele ghem intitulat The Dark Knight Rises, pe care să pot să-l apuc și să pornesc să explic sau mai degrabă să prezint de ce merită văzută ultima parte din trilogia lui Christopher Nolan. Și partea cu marele ghem e intenționată, nu caut metafore pentru un film cu ecouri atât de întunecate, dar cred că descrie perfect efectul pe care cred că îl va avea la box office și cred totodată că niciun alt film lansat până mai încolo în toamna târzie nu se va ridica la nivelul piedestalului pe care a fost așesat filmul, mai mult sau mai puțin pe bună dreptate.

Nu știu exact la ce vă așteptați voi de la film. Nici eu nu știu exact la ce mă așteptam când am intrat în sala de cinema așa că și acum îmi e cam dificil să etichetez cele aproape 3 ore sau măcar să structurez logic argumente pro și contra. Așa că i’m gonna let it rip and may the chips fall where they may.

Personajul negativ e cât malul, mușchi peste mușchi peste mușchi și totuși Bane mi s-a părut cu mult sub Joker, deși simțeai cum îți îngheață sângele în vene și cum orice încercare de negociere a propriei vieți într-o confruntare directă e de-a dreptul futilă. Dar Tom Hardy merită aplauze pentru arsenalul non-verbal ilustrat și pentru porția generoasă de intimidare. De la film la film continuă să mă uimească.

Anne Hathaway m-a făcut inițial să mă enervez. Nu o vedeam drept o Selina Kyle convingătoare mai ales după ce imaginea lui Michelle Pfeiffer mi-e mereu prezentă în minte. Dar na că m-am înșelat. A fost grozavă cu tot cu costumul și cu ochelarii/urechile de pisică. Ce nu mi-a plăcut în schimb a fost lipsa poveștii de fundal. Ok, fuge de cineva, de trecut, de mafioți…dar de ce? Asta m-am întrebat tot filmul. Cum de a ajuns Cat Woman?

Am avut în fața ochilor o serie de ”jucării” tare drăguțe. Motocicleta rămâne cred preferata mea.

Batman e Batman. Filmul se cheamă The Dark Knight Rises pentru un motiv anume și acela că Bale reușește să scoată la iveală eterna contradicție dată de zonele gri ale moralității. Unde tragi linia între a fi erou și a justifica scopul prin fapte îndoielnice. Iar renașterea de fapt e motivul central în tot filmul. Pentru a putea reconstrui trebuie întâi să razi totul mai la propriu, mai la figurat. Fie că e vorba de distrugerea unui oraș, a unei clase sociale, a unui stil de viață sau de moralul unui om.

Și așa mi s-a părut genială și folosirea iernii ca metaforă și reflectare a realității zilelor noastre, a unui Gotham decăzut, a unui erou absent și a unei societăți corupte. Și dacă tot o dau în simboluri și chestii care cam scapă la prima vedere să mă leg și de moartea prin exilare? Și cum tot ce este semnificativ cade printre crăpăturile care înghit și ultima picătură de speranță?

În fine. Ne reîntâlnim cumva cu Ordinul Umbrelor și cu Ra’s Al Ghul așa că nu strică o revizionare a primei părți pentru referințe și a celei de-a doua pentru a pricepe acțiunea sau mai exact principiul de acțiune-reacțiune.

Personajele negative sau mai degrabă răsturnările de situație sunt spectaculoase pentru toți…mai puțin cei care au citit benzile desenate.

Joseph Gordon – Levitt e superb. E Heath Ledger-ul acestei părți în materie de performanță (în opinia mea evident) pentru că sincer nu știu pe cine altcineva aș putea alege din ansamblul de actori la capitolul ”wow”.

Unele lucruri sunt previzibile, altele nu atât de mult. Sunt spoilăre în film. Christian Bale mă deprimă pe alocuri dar cred că ăsta era și scopul.

Mai mult ca sigur o să îl văd și în IMAX pentru că merită chit că o să mă chinuie cele 3 ore de stat în scaun, mai ales când știu ce urmează și nu e tocmai genul de film la care te duci pentru cât de relaxant e.

Cam atât am de zis pentru că orice altceva intră la categoria ”stricăm filmul pentru cei care nu l-au văzut încă”. Atât vă zic: e de văzut! IMAX or no IMAX.

Sursa imaginii

Advertisements

Tagged: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s