Concert Placebo

Știu că n-am mai dat de mult pe aici și că în afară de lene nu e nimic care să mă justifice dar în timpul în care mi-am permis să absentez s-au întâmplat multe multe lucruri faine despre care am să povestesc treptat de-a lungul a câtor zile nu mă va ajunge lenea colosală din urmă. Pentru lenea colosală dau vina pe finalizarea studiilor, dar despre asta evident într-o altă postare.

Revenind la oile noastre triste și electrizate.

Placebo a fost un vis și o crudă realitate la vârsta la care m-am ciocnit prima dată cu durerile creșterii sau mai exact ale maturizării, atunci când din turmă am scos și eu capul prima dată și nu m-am mai lăsat purtată de toate tendințele muzicale. Menționez că la aceeași vârstă de aproximativ 15 ani am început să mă simt singură, neînțeleasă și frustrată de diverse chestii tipic adolescentine.

Iar cum anul de grație era 2003 sau 2004 Sleeping with Ghosts era în floare și colegii de liceu binevoitori și darnici cu muzica m-am afundat și mai mult într-o lume interioară care privită acum, la 24 de ani, pare nesănătoasă și plină de capcane care m-ar fi afundat și mai mult în introspecții, inadaptare socială și depresie.

Tot atunci, în urma uneori discuții cu prieteni amatori de citit Cioran și nihilism am ajuns să discutam puțin prea des despre moarte și suicid. Iar Placebo a fost acolo, ca muzică de fundal. Așa cum a fost muzică de fundal pentru prima despărțire dureroasă și pentru citit Twin Peaks iar Sleeping with Ghost a ajuns să bandajeze egoul rănit, idealurile jumulite și visele învinețite. Slavă domnului, nimic din ce a fost nu mai e.

Când a apărut Meds deja eram mult mai aproape de facultate și în consecința mai puțin susceptibilă gândurilor negre pentru că undeva în sinea mea mi-am dat seama că muzica e doar muzică și că îmi controlez mult mai bine și stările și balanța emoțională. Pe de altă parte parcă Meds nu-mi inspiră aceleași imagini cu adolescenți emo și we’re greater than life and so are our troubles.

La Battle for the Sun eram fix în mijloc de relație cu radio Guerrilla deci asimilarea a fost una naturală.

Revenind la anul curent și ziua de 6 august. Deși mi-am dorit ca la primul concert să îmi dea ai mei bani de mers la concert dar să și mă lase să merg am știut clar că n-o să se întâmple never ever. Am avut dreptate. Când au venit a două oară în 2009 eram neangajată și la o vârstă la care 1) nu-mi mai permiteam să le cer bani alor mei pentru orice 2) nu mai ceream orice dacă nu era cumva justificat rațional. Concertele nu erau pe lista aia.

Cumva mă împăcasem cu ideea că i-am ratat și cine știe când or să mai vină iar cum începutul de an nu anunțase decât RHCP-ul nu-mi făceam mari gânduri că se vor anunța și ale formații mari. Și apoi au venit câtă iarbă câtă frunză de a trebuit să mă gândesc serios ce fac și pe cine văd. Iar Placebo a fost un must!

Că mai toate zilele din vara asta 6 august a fost o zi caniculară care m-a făcut să-mi blestem zilele și să număr minutele până la ora 22.

Stadionul de rugby m-a primit frumos cu iarba numai bună de șezut și cu Redds față de care jur solemn că n-am să-l mai gust cât voi trăi. Berea e bere și în consecință trebuie să aibă un gust ușor amărui nu de pseudosuc.

Pe la 7:25 au intrat pe scenă cei de la Grimus care s-au străduit să facă atmostferă și care m-au făcut, din nou, să aprob noua muzică românească. Ce e de notat despre această formație e asemânarea fizică dintre solist și solistul de la Smashing Pumpkins, pe de altă parte s-ar putea să fie doar miopia mea de vină și apoi ar mai fi vocea sus numitului care pe versurile de la In Your Eyes te făcea să simți rugămintea din spatele vorbelor love me lover, i feel so alive in your eyes. Și nici basistul lor nu e de lepădat la cât de frumos mi-a încântat privirea. Au cântat în total cam o oră după care am stat din nou și am așteptat.

La 10 plus minus câteva minute au urcat pe scenă Brian Molko, Stefan Olsdal și Steve Forrest. Timp de o oră jumate m-au repurtat prin adolescență, m-au făcut să retrăiesc și să-mi rescriu amintirile într-o notă mai puțin amăruie și mai mult dulceagă.

De ar fi să mă raportez la o stare pe care am avut-o mai tot concertul aceea ar fi frumos însumată de “i was screaming like a 12 year old at a Justin Beiber concert” și nu pentru că l-aș fi avut pe Brian în față pe care timpul nu-l iartă și nici multiplele experiențe cu drogurile sau pe Stefan pe care l-am avut în față și cred că mi-a fost mult mai bine așa, ci pentru că în mod surprinzător am rezonat cel mai bine cu muzica lor dintre toți artiștii pe care i-am văzut până acum. Chiar și mai bine ca Bon Jovi iar singura explicație pe care pot să o dau e contextul emoțional, combustibilul care a animat în mine bătăile inimii până dincolo de normal, de norma de concert de muzică rock, de idol. Am trait o anticipație constantă a ceva ce avea să se întâmple și nu se întâmpla, o doză puternică dintr-un melanj compus din intro-ul la Meds și la Song to Say Goodbye.

Au cântat în total 18 piese cu tot cu bis și că tot vorbim de bis acesta a fost deschis cu Running Up that Hill care-mi vă rămâne pentru tot restul vieții întipărit pe timpan/retină.

Brian ne-a îndemnat la un moment dat să lăsăm ecranele telefoanelor sau ale aparatelor foto pentru că momentul este acum, nu mai încolo. Și aș ține să-l contrazic. Pozele alea pe care le-am făcut sunt dozele mele de Placebo pe care am să le abuzez de fiecare dată când simt că din amintirile mele se scurg culorile puțin câte puțin, când am să uit că Stefan își unduia șoldurile provocator cu chitara în mână asemeni unui amant, când am să uit vioara sau tobele sau cum îmi bubuia inima și mă abțineam cu greu să nu plâng pentru că erau cei 3 pe scenă.

Setlistul îl găsiți la metropotami împreună cu un set de poze mult mai profi decât ce am eu pe telefon, dar promit să încarc un slideshow când mă întorc din mini vacanță.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Tagged: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s