Summer Well 2012

Cum necum iată că anul ăsta m-am trezit la Summer Well, festival românesc de muzică indie (?) sau predominant indie (după o socoteală rapidă pe Wikipedia vizavi de ce trupe au concertat și încadrarea într-un gen anume), împreună cu noua gașcă. Nu, nu m-au amenințat și nici nu mi-au vârât pe gât diverse formații semiobscure cu titulatura de ”ăștia-s geniali”. Pur și simplu mi-au deschis ochii și urechile la altceva în afară de rock-ul meu cel de toate zilele.

După îndelungi laude aduse ediției din 2011 de către o anume prietenă foarte bună care mi l-a ”vândut” ca fiind hibridul dintre Visul unei nopți de vară și cea mai bună muzică posibilă minus țăranii clasici adunați pe la evenimente că doar ce naiba, mergem și noi să ne bagăm în seamă aiurea.

Mi-a vorbit de lac și lebede, de soare și iarbă și de o relaxare ca la Woodstock, sau cel puțin cam pe acolo a început să zburde nestingherită mintea mea.

Fast forward câteva luni, week-endul 11-12 august. Ploi. Multe ploi. Mirosea a noroi de Glastonbury și a strângere de inimă că o să ne întoarcem la pachet cu noroi cât pentru toate zilele de spa posibile până la final de an. N-a fost tocmai așa dar nici la ani lumină distanță nu a fost.

RATB-ul a fost drăguț să ne pună la dispoziție o linie specială până la Buftea, la domeniul Știrbey cu un preț inițial de 8 lei dus-întors. La fața locului a fost cu 1,6 lei în plus pentru cardul pe care erau puse biletele. Și o coadă de toată frumusețea la care se stătea mult și bine pentru că era o singură doamnă care dădea carduri cu bilete. A venit la vreo 30-45 minute încă o mașină dar atunci noi deja eram urcați în formație aproape completă în autobuz.

După 30 de minute de ”are we there yet?” am ajuns și am văzut și eu ce însemnă Stirbey și Summer Well.

Trecând cu bine de controlul automat de la poartă am luat-o la sprint în cele din urmă către scenă unde deja începuseră să cânte cei de la Citizens!. Din repertoriu de aproape o oră n-am recunoscut decât Reptile și True Romance. Nu mai știu excat dacă meritul e al celor de la Guerilla sau nu. Solistul a abordat un aer foarte boem, hainele lui îmi aminteau mai mult de un gipsy. Kudos pentru chitarist care era îmbracat all black și la cămașă 😀

După o pauză de mai bine de jumate de oră au intrat cei de la Wolf Gang care din păcate au fost sub cei de la Citizens! ca prestație. Singura melodie știută era Lions in Cages. Din nou de apreciat stilul vestimentar al britanicilor. Și da, apreciez un artist sau o formație care își respectă publicul și care se dichisește înainte de apariția pe scenă. Nu că aș cere vreun costum anume. Pur și simplu îmi place că se iau în serios și nu folosesc  elemente de distragere a atenției de la lipsa talentului/profesionalismului.

Până la următoarea trupă ne-am plimbat și noi haihui prin împrejurimi. Frumos podul de lemn, în ciuda limitării numărului de oameni care îl puteau traversa o dată. Am văzut și balonul Orange care mi-a făcut cu ochiul până în clipa în care am văzut că de fapt nu se prea înălța.

Pentru The Asteroids Galaxy Tour n-am decât 3 lucruri de spus: frumoasă solista, frumoasă și vocea ei și hai cu melodia de la Heineken. Totodată prima formație de care știam de dinainte de Summer Well și la care știam mai mult de o melodie, chit că nu aș fi potrivit titlurile între ele într-o mie de ani.

Surpriza bizară a serii a fost Patrick Wolf. Și zic bizară pentru că a venit într-o bluză cu paiete care mi-a cam dat concentrarea peste cap. A făcut (ab)uz de mișcări grațioase de balerină și de alte mișcări care m-au făcut să mă întreb ce inhalase. Tot în timpul concertului am sesizat și primele probleme de natură tehnică, respectiv un bas care a monopolizat vreo câteva melodii. Vocea lui inconfundabilă s-a afundat de la un minut la altul în bizarerii și ceea ce trebuia să fie un moment absolut magic și de neuitat la The City sau Time of My Life a trecut aproape neobservat.

Ne-am apropiat cât de mult am putut de scenă în așteptarea britanicilor de la Hurts. Oh Theo! Theo o să fie pe scenă tot murmuram cu Florina ca două puștoaice de 12 ani. Și cum tot așteptam am putut vedea construcția scenelor, pianul, harpa, cvartetul de coarde și treptat-treptat am avut visul ăla unei nopți de vară.

Aproape de ora 23 au intrat pe scenă și ne-au oferit cam o oră și ceva de muzică foarte bună. Am apreciat și jocurile de lumini, și proiecțiile de pe ecrane și faptul că toți membrii formației erau la vedere de la solist la chitarist, toboșar etc. Cele 3 mini-scene, așezate asemeni podiumului olimpic, au adus în câmpul vizual fiecare instrumentist. Sper să nu mă înșel când zic că o dată cu Wonderful Life au apărut pe scenă și 2 dansatoare asemeni celor din videoclip.

Mi-a plăcut fluiditatea și liniile simple dar bine definite ale spectacolului. Totul a fost ”curat”, fără exces de orice. Muzica s-a auzit impecabil și a fost elementul central.

O chestie surprinzătoare a fost cu ce s-a aruncat în public, pe modelul de la alte concerte de pene de chitară, bețe de tobă aici am avut trandafiri albi, cu coada lungă. Asta da manevra de seducție a publicului feminin!

În cele din urmă seara s-a încheiat cu bine și am prins primul autobuz spre casă de cum am ieșit.

Despre cea de-a doua zi de festival am să citez o glumă mai veche cu Enjoy the Silence. Din cauza ploii scena s-a înclinat și cei de la Stone Roses și-au anulat reprezentația. Cei de la Zulu Winter au vrut să găsească un loc de concertat dar în cele din urmă au renunțat la ”sugestia” organizatorilor.

Prefer să nu mă bag și să nu comentez mai mult decât e cazul. E un festival la care m-am dus cu 0 așteptări. Am vrut să mă simt bine alături de prieteni și am făcut-o, deci mă declar mulțumită.

Alte aspecte de natură organizatorică țin de casele de jetoane, două la număr, care au fost evident insuficiente. Zona de mâncare a fost ok, nu se stătea prea mult la coadă și m-am delectat cu niște mâncare indiană. De apreciat standul cu cafea, capuccino & alte băuturi cofeinizate și cel cu Aperol care venea servit frumos în pahare ca cele de șampanie, doar că erau din plastic.

De noroi nu mai zic nimic că ne-am asumat-o, dar de ținut minte că odioasele alea de cizme de cauciuc nu sunt atât de inutile la casa omului care merge la concerte.

Pe final vă las cu poze, ca de obicei. Și să ne vedem cu bine la anu’, cu 3 zile de festival și multe alte trupe mișto 🙂

P.S. Hipsters don’t bite! Și fac public mult mai bun decât la alte concerte gen Placebo.

Sursa imaginii

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Tagged: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s