Bea un ceai și citește o carte Nemira

Cei care mă cunosc, știu că băutura preferată e ceaiul și că uneori chiar și vara la 40+ grade tot ceai îmi comand, tot din acela cald, nu ice tea.

Chinezii și japonezii i-au acordat o serie întreagă de gesturi reunite sub fascinantul ritual al ceaiului. Scopul este de nutri armonia în umanitate, de a promova armonia cu natura, de a disciplina mintea, a liniști inima și de a obține puritatea iluminării.

Dar oricât de bine ar suna toate acestea nu văd cana de ceai fără o carte alături și eventual o muzică liniștitoare în surdină.

De vreo câțiva ani vânez ceainării sau locuri liniștite, prielnice lecturii, unde înghițitura de ceai e mereu acompaniată de întorsul filei. Și multor ceainării le-am trecut pragul, dar nici una nu e ca Infinitea. Un loc ireal de frumos, rămas perfect cristalizat în Bucureștiul de altă dată, cu parchet care scârțâie cu povestea pașilor care l-au trecut și cu fotolii care te înghit cu totul într-o îmbrățișare caldă și intimă.

Decorul e primitor iar ceaiul delicios, filosofia casei fiind una similară cu a mea – Salon de ceai și de carte. Și de multe ori când merg acolo găsesc cel puțin un client cu nasul într-o carte, pe post de companie selectă.

Poate mai sunt și alte locuri numai bune de citit dar nici unul nu are aerul de poveste de aici și nici nu-ți creează senzația aia de familiaritate, de parcă sigur-sigur am citit despre locul acesta într-o carte.

Articol scris pentru SuperBlog2012.

Pozele de jos aparțin Infinitea.

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s