There can be only one!

SuperBlog e numai unul

SuperBlog e numai unul

Promovarea! Cuvânt mare, rostit cu patos de orice publicitar aspirant, marketer în devenire sau fan al unui brand. Cu toții ne dorim să facem din lucrurile care ne inspiră și cu care interacționăm zi de zi subiecte conversaționale care se regăsesc pe buzele tuturor. Dacă deja e vreun gigant, arhicunoscut vrem să-i menținem faima, iar de e un altul abia la început de drum vrem să-l ajutăm să crească într-un an câți alții în 7.

Timp de 2 luni, peste 200 de participanți și-au jucat rolurile de gladiatori în arena bloggingului, fiecare etapă aducându-ne mai mult sau mai puțin aproape de locul fruntaș.

Superblog mă întreabă la final de drum cum l-aș promova și cărui partener media i-aș servi drept ucenic?

Anul acesta au fost 11 parteneri media SuperBlog 2012.

Și totuși ce-aș alege? Un post de radio independent (Radio Lynx) care să cucerească publicul prin emisiuni informative , o comunitate online axată pe clipuri video (Trilulilu), o revistă destinată telecomunicațiilor (Connect) sau poate fotografiei (Photo Magazine) sau o comunitate online dedicată femeilor senzaționale (121.ro). Mai bine un website dedicat în totalitate imaginii, comunicării și relațiilor publice pentru afaceri (PRWave) sau blogurile finaliștilor SuperBlog din anii anteriori (blogul lui Robin Molnarblogul lui Manuel Cheta, blogul lui Bogdan Mihalascublog colectiv Arena IT) unde să exersez talentul creativ prin diverse articole pentru publicul țintă? Sau poate le explic viitorilor participanți de ce viața e frumoasă printr-un contribuind la jurnallifestyle.ro?

Partenerul nu a fost ușor de ales dar în cele din urmă Trilulilu a ieșit învingător.

Aș alege Trilulilu pentru comunitatea sa și pentru faptul că se adresează tuturor în mod egal, nu are un public exclusiv masculin sau feminin, axat pe un domeniu anume. Aș crea un clip, un spoof după Highlander (serialul) și celebrul ”There can be only one!”. Puterea unui viral este inconstestabilă în ziua de azi și e o metodă rapidă și eficientă de a crea o conversație în jurul unui subiect, de a focaliza opinii și de a atinge câte mai multe persoane într-o conversație online.

120 de secunde de luptă cu tastaturi în loc de săbii. Creativitatea unui articol pe post de luptă decisivă, în locul fulgerului stau punctele care se adună în clasament.

I am Mavrodaphne born one year ago in the highlands of WordPress. I am a blogger, and I am not alone. For years we have waited for the time of the Superblog competition when the stroke of a keyboard and the judging of an article will release the power of the superblogger.

In the end there can be only one!

Iar din postura organizatorului aș crea o aplicație pe Facebook care ar integra textul de mai sus, cu informațiile fiecărui concurent (nume blog, platformă de găzduire, etc.) și ar crea automat un coverphoto prin care participanții se pot promova pe Facebook și pot integra mesajul clipului Trilulilu, promovând totodată SuperBlog.

Articol scris pentru SuperBlog 2012.

 

Advertisements

Tagged: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s