The Impossible (Paradisul Spulberat)

Sâmbătă am reușit în cele din urmă să mă mobilizez și să ajung la The Impossible, în Sun Plaza, mulțumită celor de la Cinema Rx care m-au fericit cu o invitație dublă.

Din seria de filme care au început să adune laurii și premiile la început de an pe la diverse evenimente am apucat să văd o bună parte dar dintr-un motiv sau altul mereu am amânat să văd filmul în cauză.

The Impossible(Paradisul Spulberat) spune povestea cutremurului din 26 decembrie 2004 care a provocat tsunami-ul ce a lovit Oceanul Indian, coasta de sud a Asiei și Indonezia și care a afectat viața a milioane de oameni. Nu e tocmai un subiect care să te lase rece. Dacă te lasă rece nu ești om și n-ai sentimente. Și faptul că aveam să mă cufund timp de două ore în drama personală a unei familii care aproape a fost distrusă de valul uriaș m-a făcut să mă țin departe de film, până atunci când nu s-a mai putut și n-am mai avut scuze.

Probabil că dacă nu câștigam biletele nu m-aș fi uitat în vecii vecilor la el pentru că nu-mi doream tot amalgamul de sentimente cu care venea la pachet. Și chiar dacă am mai văzut filme după povești reale, emoționante până la lacrimi, The Impossible se situează într-o categorie aparte pentru că te face să înțelegi că a lovit la o scară mult mai largă și că nefericiții au fost mai mult de 2 sau 3.

Filmul spune povestea familiei Bennett aflată în vacanță în Thailanda. Se pornește de la un cadru idilic, cu vegetație luxuriantă și cabane cu priveliște spre mare și se ajunge destul de rapid un coșmar în care totul e spulberat de valul furios ce lovește țărmul și rade totul în calea sa.

Maria (Naomi Watts) și fiul său mai mare, Lucas (Tom Holland) sunt separați de către soțul Henry (Ewan McGregor) și cei doi copii mai mici Thomas și Simon și își petrec mare parte din film întrebându-se dacă își vor mai reîntregi familia sau au mai rămas doar ei doi sau respectiv trei.

Regizorul Juan Antonio Bayona își trece publicul printr-un rollercoaster emoțional în fața căruia te lasă toate puterile și care mizează totul pe cartea imposibilului și efemerului.

Nu știu ce a durut mai tare sau m-a afectat mai tare – lupta pentru propria viață sau cea pentru a afla / găsi propria familie.

Întregul film e un reminder a faptului că ești om și că viața se poate sfârși oricând. E un studiu al firii omului. Al instinctelor de supraviețuire, al bunătății sau al nepăsării. E un exercițiu de empatie.

Pentru mine a fost o reamintire a lucrurilor cu adevărat importante. De asta când am ajuns acasă mi-am îmbrățișat părinții și am mulțumit celui de sus că am apucat ziua de azi, chit că nu stau pe coasta Asiei / Indiei.

Deși e un film cu o reactivitate emoțională aproape instantă e unul pe care îl recomand din toată inima atât pentru subiect cât și pentru interpretarea magistrală a actorilor.

Vizionare plăcută!

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s