Concert Slash & Myles Kennedy

Mă simțeam de ceva vreme cu musca pe căciulă pentru că nu am postat impresii de la concertul lui Slash de la București, din 5 februarie.

Încep cu un mic disclaimer care are menirea să explice ceea ce nu poate fi pus în cuvinte, pentru că nu știu cum sau nu pot. Fiecare concert la care am fost a însemnat ceva pentru mine. Nu cred că am văzut vreo trupă ale cărei melodii să nu fie strâns legate de o anumită perioadă din viața mea sau de vreo persoană. Așa că invariabil fiecare întâlnire muzicală la scenă deschisă a fost specială în felul său.

Deși România nu mai e de ceva ani ocolită de marii artiști internaționali, încă îmi culeg falca de pe jos de fiecare dată când mai aud de un mare nume care ne onorează cu prezența. Aici se înscrie cu succes și Slash. Și deși am bifat în 2010 concertul celor de la Guns’n Roses, venirea lui Slash a fost un vis devenit realitate pentru că a însemnat trecerea de la imaginea lui în capul meu la vârsta de 4 ani la o imagine reală, bazată acum pe o amintire.

Și dacă simplu fapt că eroul rock al copilăriei mele avea să concerteze la început de an la Sala Palatului nu era suficient să mă ducă în extaz, atunci alegerea solistului a generat un semi-leșin și o nevoie urgentă de a mă așeza.

Pe Myles Kennedy îl ”știu” din liceu, de la primul album cu Alter Bridge. Nu e cunoscut pentru vicii, porniri violente, aroganță, neprofesionalism sau alte apucături tipice de star rock. E un tip normal, care cântă rock și care are o voce dumnezeiască.

Dar să începem cu opening act. În deschidere au cântat cei de la Byron. Unde Dumnezeu am fost până acum de nu știam cine sunt și ce cântă, nu știu! Noroc că premiul de la Echinox conține și un DVD cu ei deci am material de aprofundare. Din păcate n-au reușit să smulgă de la public ceva mai mult decât aplauze. Noi voiam Slash & co și orice altceva ne cam lăsa reci, mai ales din moment ce lumea încă se vânzolea prin sală, încercând să-și găsească locul sau să se înghesuie în fața scenei printre scaune. Dacă tot vorbesc de lume menționez faptul că e prima oară când văd atât de mulți rockeri la un loc și zic rockeri prin prisma ținutei. De la puștanii de liceu sau generală până la cei care îmi puteau fi bunici toți au venit să-l vadă pe marele pălărier, semn că muzica bună nu face discriminări de vârstă și nu se oțețește cu anii.

La 8:30, pe ceas, Slash își face intrarea împreună cu Myles și instrumentiștii conspiratori. Au început cu Halo, apoi au continuat cu Nightrain. De unde stăteam nu prea aveam linie vizuală directă spre Slash dar îl vedeam perfect pe Kennedy și pe Todd Kerns, basistul / vocalist care l-a acompaniat pe trubadurul modern purtător de job negru de piele.

Setlistul a fost un melanj de melodii din perioada GnR, interpretate magistral atât de Myles cât și de Todd, care mi-au confirmat concluzia din 2010 prin care Axl și egoul lui nu pot compensa pentru o trupă întreagă, apoi au fost melodii de pe ultimele 2 albume (Standing in the Sun, Back from Cali, Doctor Alibi, Watch This care a fost out of this world awesome, Starlight, Anastasia și You’re a Lie) și surpriză surpriză și ceva din repertoriul Velvet Revolver și anume Slither.

Nu îmi e clar momentul în care am realizat că ce trăiesc atunci e pe bune, că nu e TV sau vis. Că Slash e pe scenă și că se urcă pe postamentul tobelor și sare și se rotește și aleargă pe scenă cu nelipsita chitară în brațe. Că e neschimbat după mai bine de trei decenii de muzică, de zbucium și zbenguială tipică rock’n roll-ului. Că și-a păstrat stilul, atât cel vestimentar cât și cel de performer și nu a devenit un bunicuț liniștit sau un cowboy cu sacou lucios și metalizat.

Așa cum nici în visele mele cele mai frumoase nu aș fi crezut că am să am onoarea de a-l asculta pe Myles Kennedy live. Acum sper că poate o să se întâmple minunea de a participa (vizualiza?) și la un concert Alter Bridge.

Am avut parte și de bis pentru care n-a trebuit să muncim prea mult pentru că și ei s-au simțit bine cu noi și ne-au promis că se vor reîntoarce (fingers crossed).

În concluzie a fost o seară de vis la care n-aș fi îndrăznit să sper nici într-o mie de ani și de care îmi voi aminti mult timp de acum încolo și care probabil va fi povestită și răspovestită copiilor și nepoților cu tipicul ”pe vremea mea aveam cântăreți de rock mama, nu ca acuma”.

Poze din concert  găsiți aici și aici. Și mai jos o doză de rock de cea mai bună calitate.

Sursa imagine stânga sus.

Advertisements

Tagged: , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s