Despre jurnalismul narativ, la cald, cu oamenii din DoR

Pentru că timpul mi-a permis-o, în seara asta am fost la o ”întâlnire” în cadrul serilor FJSC intitulată ”Cum relatăm povești adevărate?”. Învitați să răspundă la această întrebare au fost Cristian Lupșa, Adrian Lungu, Gabriel Dobre, Lavinia Gliga, Oana Sandu și Gabriela Pițurlea.

Ca să o iau cu începutul am să zic doar atât – punctualitate. Cred că era 16:05 când am ajuns la etajul 6 al unei clădiri din complexul Leu, la sala 614 și l-am întrerupt pe Cristi din discursul introductiv. Îmi cer scuze pentru că știu că nu-i frumos.

Au fost două ore în care am ascultat povești și am participat la un jurnalism narativ inversat (noi, cei care am participat, am fost în postura de jurnaliști) pentru că am avut ocazia să-i ascult pe oamenii din spatele articolelor de la Decât o Revistă cum relatau din experiențele personale – fie cu revista, fie cu începutul scrisului. 

Așa am aflat că la FJSC nu se intră din prima și că cei pe care azi îi admir și respect pentru toate poveștile emoționante, amuzante, edificatoare prin care livrează trimestrial bucăți din viața altor oameni unui grup fidel de cititori, au fost respinși fix la proba de creativitate și expresivitate. Asta ca să adăugăm listei lungi de oameni faimoși cărora li s-a zis la început de carieră să se reorienteze către altceva (Michael Jordan e un exemplu care îmi vine aleatoriu în minte) și n-au făcut-o pentru că au crezut în forțele proprii.

Am mai aflat că nu trebuie să ai neapărat pregătire în domeniu. Poți foarte bine să fii absolvent de Politehnică sau de ASE și să scrii la fel de bine ca unul cu facultate și masterat în jurnalism. Dacă pui pasiune, citești, ești curios din fire și te ajută puțin și talentul se poate.

Am mai aflat pe această cale că specialiștii nu sunt oameni, că chocolate chip cookie-ul perfect se coace la 170 de grade Celsius, că unele posturi de radio ne văd drept bizoni habarniști ce trebuie educați, că toți avem o fază în adolescență când suntem neînțeleși și scrisul vine ca o formă de terapie și descătușare, că soarta jurnalistică a unora a fost prezisă de Cristian Tudor Popescu.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost povestea genezei DoR-ului, când adunați la o masă, printre multe beri menite să alunge deprimarea născută dintr-o critrică aspră a revistelor din piață, în 2009, Cristi, Gabriel și Lavinia au brainstorm-uit primele idei care aveau să se concretizeze în ceea ce este azi Decât o Revistă.

Având în vedere că în sală erau mai mult sau aproape total studenți de la jurnalism (eu fiind în afara lor) m-a mirat numărul mic al întrebărilor puse. I-aș fi văzut mai curioși sau entuziasmați având în vedere că puteau discuta cu oamenii din industrie care fac bine ceea ce fac și care le-ar fi putut spune mai mult decât profilul studentului care termină facultatea și vrea să scrie.

În concluzie mie mi-a plăcut pentru că îmi plac poveștile și-mi plac oamenii care știu să le spună frumos.

De luni în Cărturești și Inmedio apare numărul 11 al revistei, iar party-ul de lansare e pe 18 martie la cinemateca Eforie. Ne vedem acolo?

P.S. Editorial DoR #11

Advertisements

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s