I just haven’t met you yet

Dragul meu,

Dacă citești această scrisoare înseamnă că destinul mi te-a scos în sfârșit în cale și nu mai ești de mult un gând rătăcitor ca un câine fără stăpân. Nu mă cunoști prea bine dar dacă m-ai avea în fața ta, la o masă de lemn neșlefuit, cu doi căni aburinde de ceai în față, probabil ți-aș spune povestea vieții mele de la un capăt la altul ca și cum aș deșira un ghem de ață, fără pauze lungi în vorbire, doar câteva, suficiente pentru a privi pe furiș cum degetele tale lungi se încleștează în jurul cănii calde pentru că mâna mea e prea departe de tine. 

Scrisoarea asta e cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l scriu până acum pentru că sunt doar eu cu mine și n-am unde să mă ascund și pot simți atunci când falsitatea sau pretextele se insinuează printre rânduri ca niște hoți perfizi de sentimente, care se întrepun între șuvoiul sentimentelor mele și cântecul de sirena cu care încerc să te ademenesc din acel ungher necunoscut de București, unde te încăpățânezi să te ascunzi atât de bine.

N-am cum să îndulcesc vorbele așa că ți-o spun pe șleau. Am cunoscut pe cineva.

A fost un accident. Nu căutam asta. N-a fost nimic premeditat. Eu l-am privit, el mi-a zâmbit și din gesturile astea mărunte s-a născut o întreagă conversație între două culori la semafor. Fericirea are culoarea ochilor lui, în timp ce buzele sale par la fel de catifelate ca petalele unui trandafir.

Pașii ne-au ghidat spre o cafenea micuță uitată la un colț de stradă anonim. El a zis un lucru apoi eu un altul și uite așa ne-am trezit prinși în mijlocul unei conversații din care nu-mi mai doream să plec sau să se termine. Dacă dragostea la prima vedere ar putea fi capturată într-o imagine atunci probabil noi doi am fi în ea, zâmbind, în timp ce ne sorbim din priviri.

Și dacă până acum nu am fost prea clară permite-mi să îți zic că acea persoană ești tu, protagonist al primei noastre întâlniri.

Tu, cel pe care probabil l-am întâlnit deja pe stradă sau în vreun tramvai în timp ce studiam oamenii din jur. Tu, cel pe care îl visez uneori nopți la rând până când pot să-ți recreez și ziua, cu ochii deschiși, poziția exactă a corpului și căldura îmbrățisării tale din patul meu, între două brațe care mă apără fără să știe de lumea de dincolo de vise.

Uneori îmi e frică să adorm și fac nopți albe pentru că n-aș suporta să nu te mai găsesc acolo când închid ochii și mă cufund în somn. Dar ești capricios și nu vii mereu, nici chiar și atunci când te strig pe nume.

Știu că într-o noapte mi-ai spus că iubirea noastră e veche de sute de ani și că în fiecare viață ne căutăm neîncetat până ne găsim. În unele dintre ele se întâmplă în copilarie și dragostea e trăită printre jucării de pluș și cireșe culese de prin vecini. Alteori se întâmplă abia când avem amândoi părul nins și regăsirea e o binecuvântare pentru tot ce-am trăit până atunci în absența celuilalt. Cel mai frumos e atunci când ne găsim adolescenți, plini de vise și de speranțe, neîncercați de greutățile vieții, iar dragostea noastră se scrie haotic ca un foc mistuitor care-și înalță sfidător flăcările spre întunericul cerului în semn de « te-am găsit din nou și nimeni și nimic nu mi te mai ia din drumul vieții mele».

Dar astea-s vise. Vise ce mă mențin alertă, mereu la pândă după vreun semn ascuns al sorții după care ar trebui să te recunosc.
Nu cred că e fântâna a dorințelor care să nu adune câte o monedă de la mine și aceeași dorința de a te găsi mai repede și a umple golul care amenință să mă înghită uneori cu tot cu speranțe.

Și iarăși mă retrag la somn, cu gândul mereu la tine, sperând că ziua de mâine să mi te scoată în cale…

C.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s