O lume întreagă între o geantă și un ghiozdan

Reeija mă provoacă să spun tot, să divulg secrete și să-mi aleg ”copilul” favorit dintre genți. De parcă asta s-ar face atât de ușor sau ar fi toate așezate în aceeași categorie și cu același scop le port pe umăr sau în spate.

N-am fost nicicând o cochetă care își asorta geanta cu pantofii sau cureaua sau mai știu eu ce alt element vestimentar. La vârsta la care fetele deveneau domnișoare eu încă alergam fericită pe afară, ignorând cu bună seamă tot ce ar putea fi considerat feminin. Păi ce, buzunarele de la blugi nu erau suficiente? În unul aveam cheile, în celălalt mobilul și banii, iar buzunarele mele din față arătau mai degrabă cu niște falcuțe de veveriță de la ce îndesam în ele decât cu o pereche normală de blugi.

Genți au fost vreo câteva de-a lungul anilor, pornind de la cea achiziționată în clasa a șaptea, luată mai mult de gura mamei decât din vreun interes real al meu și ele s-au înmulțit din ce în ce mai des mai ales de când mi-am tras job serios și nu mai pot umbla cu ghiozdanul în spate ca o adolescentă.

pentru mine, funcția supremă a unei genți e abilitatea ei de a căra chestii. Și prin chestii înțelegem trusa de urgență (leucoplast, pastile de răceală, tuse, dureri, ac și ață și gel antibacterian de mâini), portofelul, mobilul, abonamentul de RATB care musai trebuie să aibă compartiment special și ușor accesibil, uneori prânzul pe ziua respectivă, la nevoie umbrela și cel mai important lucru – cartea săptămânii.

Dacă sunt femei care nu ies din casă fără un ruj în geantă atunci eu nu ies din casă fără o carte în geantă. Și cartea e cea care suferă cele mai mari transformări pentru că dacă săptămâna asta am una micuță și subțirică atunci săptămâna următoare s-ar putea să fie cartonată și de 700 de pagini.

Cel mai mult și mai mult am iubit geanta de dinaintea de cea pe care o am acum. Era o geantă simplă, neagră, din imitație de piele care de fapt era cam cât trei genți la un loc pentru că avea trei compartimente separate care se închideau cu fermoar. Așa reușeam să îmi organizez mereu chestiile de prin geantă pentru un acces facil și fără contorsionism de degete în încercarea de a apuca ceva de pe fundul genții sau cu băgat de mână până la cot pentru că împielițatul nu se lăsa găsit sub niciun chip. La mijloc statea prânzul, compartimentul dinspre mine ținea portofelul în timp ce acela din exterior cartea. Iar restul lucrurilor erau mutate constant între compartimentul 1 și 3, ca niște călători de tren care tot urcă și coboară.

Mă simțeam ca un melc, mereu cu casa în spate, dar eram un melc fericit care avea mereu la îndemână tot ce îmi doream. Din păcate am rămas fără cochilie atunci când pielea a început să i se jupoaie, inelele metalice de la bretele să se oxideze iar căptușeala să se facă ferfeniță de parcă în loc de cărți și alte lucruri normale aș fi cărat zi de zi mâțele lui Creangă aflate într-o joacă perpetuuă.

Și dacă geanta cea neagră a fost asemeni soțului pe care știi că te poți baza oricând pentru că v-ați luat la bine și la greu, în vremuri bune și în boală, atunci Jimmy este amantul, cel la care fugeam cu brațele deschise de fiecare dată când evadam spre muzică.

Jimmy e ghizdanul meu cu iepurele de pluș atașat. L-am cumpărat în clasa a zecea dintr-un magazin cu haine și jucării de copii. M-am îndrăgostit de el pentru că l-am văzut luni de-a rândul în vitrină și mereu zăboveam în fața geamului de parcă iepurele cu bretele ar fi fost cel mai frumos lucru de pe planetă. M-a costat fix 3 alocații lunare dar au fost cei mai bine cheltuiți bani din toată perioada liceului.

Menționez că-mi plac iepurii – cei din reviste (domnule Hefner vă salut!), cei animați (What’s up doc?), cei care întârzie la ceai și riscă să-și piardă capul în fața Reginei Roșii sau cei în carne și oase pe care nu mă mai satur să-i mângâi (la ce blană fină și pufoasă au). Totodată m-am născut în anul Iepurelui de Foc și simt că-mi poartă noroc pe oriunde îl iau. E ca un talisman norocos doar că în versiune maxi.

Dar dincolo de dragostea mea pentru creaturi mici și pufoase și cu urechi mari stă dragostea pentru muzică, iar Jimmy mi-a fost alături de la primul mare concert la care am pus piciorul în 2009, la Cotroceni, pe o ploaie mocănească ce a durat ore întregi.

De fiecare dată când îl privesc văd mai mult decât un ghiozdan haios. Văd Metallica și Guns’n Roses, Pulp, Garbage, Placebo, Cranberries, Bon Jovi, Scorpions, Santana, Franz Ferdinand, Aerosmith, Red Hot Chili Peppers, Apocalyptica și Slash. E concentratul suprem al tuturor experiențelor muzicale din ultimii aproape 4 ani și probabil că așa va rămâne și de acum încolo.

Știu că nu e tocmai geanta clasică dar e întruparea a tot ceea ce sunt și a tot ceea ce iubesc (cărțile și muzica), în spiritul său ludic și spiritul meu ușor sărit de pe fix.

Iar dacă vă întrebați de la ce vine numele de Jimmy, e de la combinația dintre doi mari oameni care au plecat înainte de vreme dintre noi – James Dean și Jimi Hendrix.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

 

Advertisements

Tagged: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: