Dragă Spring SuperBlog,

Aș vrea să-ți mulțumesc din suflet că m-ai scos din amorțeala de după iarna în care mai mult am stat decât am scris pe blog.

M-ai făcut să îmi reamintesc ce bine și frumos e să scrii cel puțin 3 articole pe săptămână pentru că-mi formează mână și-mi antrenează mintea.

Tot ție trebuie să-ți mulțumesc pentru că m-ai făcut să visez cu ochii larg deschiși la mare și la soare, la vacanțe în Barcelona și în Corfu, atunci când afară era un frig de aș fi plecat cu șapte straturi de haine pe mine de acasă.

Mi-ai dat șansa să îmi reamintesc de cum era să fiu copil și să mă joc de-a croitorul sau cum l-am luat pe Jimmy cu mine la concerte, dar probabil cel mai mult și mai mult îți mulțumesc că mi-ai dat șansă să scriu despre Carolina – una din femeile remarcabile din viața mea.

Iar acum pe final, ca ultimă probă înscrisă în competiție aleg să scriu despre cum cred eu că se desfășoară o zi de lucru la unul din partenerii media, pentru că încă nu-mi doresc să devin unul. Mă simt lipsită de experiență și notorietate și vreau să mai învâț de la voi și să mă mai antrenez cu alții în cadrul competițiilor anuale înainte de a pune-n cui titulatura de participant pentru una de susținător cu acte în regulă.

Așa că acum urmează un ultim exercițiu de imaginație pentru PHOTO Magazine, partener media al Spring SuperBlog 2013.

O zi din viața unui om pasionat de fotografie care se întâmplă să mai și lucreze în redacția PHOTO Magazine începe în mod automat cu o cafea pentru că e semnul oamenilor productivi care nu așteaptă să se trezească lent ci cu un bang! sonor. Apoi între casă și muncă se instalează privitul pe fereastră din autobuz sau tramvai sau prin parbriz în trafic sau poate în metrou la oamenii din vagon. În minte de aude un click click click de cadre ale unor poze care rămân la purtător.

Ajus la birou dacă e luni probabil că intră în ședință și pune țara la cale și planul editorial pe următoarea săptămână. Avem evenimente pe care trebuie să le promovăm sau anunțăm? Ce concursuri mai organizam? Știm ceva de vreo lansare de echipamente și accesorii pentru aparate photo? Putem obține mai mult de un simplu comunicat de presă? Despre ce fotografi inovatori mai putem scrie?

Apoi taskurile se împart pe oameni în funcție de pasiuni și afinități. Unii sunt mai buni pe povești și interviuri iar alții pe review-uri de obiective și aparate. Așa că fiecare cu ce-l doare sau îi dă mâna mai bine să scrie.

Articolele curg și evident sunt integrate și în social media pe Facebook. Tutoriale, știri, concursuri, toate apar în timeline ca niște etichete menite să câștige click-ul tau. Niciodată informația nu vine integral ci te învită să afli mai mult, să vezi mai mult și te redirecționează către www.photomagazine.ro .

Ziua se încheie cu satisfacție, că ai mai aflat și ai mai învățat ceva despre lumea fotografică. Și în niciun caz nu te simți singur atunci când știi că îți mai împarți pasiunea cu încă 4875 de prieteni online.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

 

 

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s