Răzvrătirea undelor radio

Radiourile pirat se întorc. De această dată la mai bine de 40 de ani distanță și în afara Regatului Unit. Nu pe calea apei, ci pe calea biților și a răzvrătirii împotriva sistemului – nu pot ei să închidă cât puteți voi să ascultați!

 

Citisem de cu seară titlurile din feed-ul de Facebook și un articol sumar despre decizia luată, dar undeva între întunericul de afară, lumina gălbuie de la o lampă de birou și oboseală celor aproape 300 de km parcurși într-un microbuz ce părea să se dezintegreze câte puțin cu fiecare viraj și care horcăia mai ceva ca un fumător înrăit, nu s-a înregistrat informația sau n-am înțeles eu despre ce era vorba de fapt. O gluma proastă sau un fel de ”lasă că până mâine o rezolvă ei cumva”.

N-a fost așa și dimineața m-a prins înlemnită în mijlocul bucătăriei ascultând confirmarea. Cu picioarele goale pe gresia rece și cu o mână uitată pe rotița de deschis – închis, răceala din podea se propaga rapid și-n sânge până în clipa în care transa a fost rupta de o lacrimă fierbinte, apoi de încă una și încă una și de un plâns pe jumătate resemnat, pe jumătate furios, de parcă un ochi își dorea consolare iar celălalt răzbunare.

 

Era toamna lui 2006 și nici dracu’ cu a sa furcă ascuțită nu mă putea urni de sub plapuma caldă la ora aia. Sau poate că da pentru că moaca dirigăi cu o falcă în cer și una în pământ mă făcu să pun un picior în fața altuia de vreo 7 ori 8 până am ajuns în bucătărie cu ochii împăienjeniți de somn, bâjbâind cu o mână după rotița de deschidere a radioului mic și negru (un alt diavol împielițat și necooperant la 7 și ceva dimineața) și cu fața cuprinsă de un rictus care l-ar face și pe Joker mândru. Posturile se contopeau unele în altele într-o limbă neînțeleasă de note muzicale și de frânturi de unde statice până când degetele s-au oprit din rotit pe o frecvență necunoscută. Muzica era bună dar neobișnuită chiar și pentru ora matinală, iar niște unii se țineau de glume printre comentariile spumoase despre totul și nimic anume.

Ăla a fost începutul, inițierea sau dragostea la prima ascultare, momentul în care ceea ce se auzea din boxe mi-a îndulcit definitiv diminețile și nu numai pentru următorii 7 ani. Au fost zile bune și zile proaste ca cele în care nu reușeam să îi prind pentru că eram deja la ore sau cele în care glumele lor mergeau atât de departe încât mi se tăia instant apetitul pentru orice formă de mic dejun.

Le-am pierdut prima dată urma la câteva luni după ce i-am descoperit pentru că au încetat să mai emită pe frecvența unui post obscur de radio din Iași dar i-am regăsit din nou, bine și apetisanți auditiv când am venit la facultate și erau cumva un însemn al nivelului de cool pe care îl deții. Ce mai! Era la modă să asculți Radio Guerrilla fără a te încadra totuși în mainstream și tind să cred că aia a fost prima formă de hipsterism cu care m-am ciocnit.

E ușor bizar să susțin că o parte semnificativă din educația mea muzicală și din cultura i se datorează unui post de radio care involuntar și impersonal mi-a deschis atât ochii cât și urechile spre acele colțuri ale lumii literare, muzicale sau către simpla existență a unor oameni de mare valoare dar pe care sticla îi ocolea, pentru ca adevăratele modele trebuiau căutate și nu erau servite pe tavă de cei care sunt în fond responsabili, până la un punct, de educația unui popor – televiziunile.

Nu puține au fost dățile în care mi-am înnăbușit râsete în tramvaie sau autobuze pline de oameni. În care mi-am mușcat obrazul sau buza de frică să nu mi se rostogolească o lacrimă de mândrie atunci când mai auzeam de câte o reușită a elevilor români la vreo olimpiadă internațională, de adoptarea unei poziții ferme și clare de dezaprob față de evenimente curente ca exploatarea cu cianuri la Roșia Montană sau întrebările incomode servite vreunui politician prins cu oalele sparte. Așa cum au fost ierni în care am uitat de frigul din oase în timp ce așteptam în stație ceva care să mă ducă spre casă doar pentru că Bogdan Șerban vorbea de lansarea unei cărți, de un eveniment de la care nu puteam lipsi sau mă trata cu vreo găselniță muzicală nou-nouță.

Au urmat apoi avanposturile Guerrilla recunoscute unanim printre prieteni ca acele locuri în care ne vedeam la bere și la vorbă sau Guerrilive-urile care mi-au redat acea parte pierdută din magia MTV-ului nouăzecist, instituită prin Unplugged. Au adus muzica și poveștile din spatele ei mai aproape de oameni, de fanii care căutau cu îndârjire să obțină tichetul norocos, ascuns prin diverse rețele sociale, ce le permitea accesul în Energiea, în fiecare luni începând cu ora 17.

Tot ei au susținut și promovarea altor concerte ale unor artiști internaționali și chiar unul dintre cele mai reușite festivaluri de pe la noi – Summer Well. Nu deschideau doar urechi, deschideau și minți și era clar că unde se întâmpla ceva mișto la care merita să caști ochii sau gura, Guerrilla era nelipsită cu rozul optimist și al său Eliberadio.

 

Începutul sfârșitului s-a produs o dată cu plecarea subită a lui Craioveanu din Guerrilla de Dimineață, fapt ce m-a lăsat într-o altă zi cu lingura plină de lapte la jumătatea distanței dintre bolul cu cereale și gura deschisă, într-un instantaneu bun de adăugat la colecția de momente marca 94,8 FM. Era ca și cum cineva îmi trăsese una zdravănă și încă nu mă dezmeticeam din starea de șoc. Cuplul de aur al matinalului ”divorța” mai mult sau mai puțin amiabil, lăsând în urmă un ”copil” al radioului care nu știa încă de va rămâne și în restul dimineților în căminul parental alături de mama Dobro sau va strânge din dinți și-l va urma pe tătal Craio în exilul pieselor-ce-nu-vor-fi-apreciate-niciodată. Decizia s-a produs rapid și fără prea mari regrete atunci când mi-am dat seama că acasă înseamnă creierul roz în formă de cască și vocea lui Tamango la fiecare jumătate de oră sub forma unui jingle ce-ți ridică instant colțurile buzelor într-un zâmbet complice. 

 

Dar fericirea n-a durat prea mult pentru că toamna n-a dezgolit doar copacii de frunze ci și postul de radio de licențe printr-un vânt ce a bătut tare dinspre CNA. Cum ar fi zis Nechita de ar fi prins vremurile astea – A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu licența ta. De radio.

Indignarea, jalea și furia au compus un cocktail frumos de stări, servit la pachet cu un viitor incert față de unul dintre puținele lucruri bune pe care le avem în media și care nu ține cu tot dinadinsul să ne asfixieze neuronii cu trei versuri și un refren sau cu noxele emise de paginile de mondenități ale cotidianelor și alte vorbe de umplutură.

Așa am ajuns să dau radioul clasic pe cel de pe internet în care au fost exilați guerrilliștii asemeni unor pirați moderni ce nu și-au mai ancorat de data asta vasele în apele britanice ca prin anii ’60 ci în biți, nestingheriți fiind de mediul neconvențional de transmisie care pare să le fi întărit și mai mult puterile și unde au pus-o de o revoltă digitală în toată regula, ascultătorii înlocuind pozele de profil din Facebook cu cercurile care desemnează conturile ca fiind avanpost RG.

Eu nu rămân decât cu speranța  și cu vorba înțeleptului Tamango că până la urmă binili va învingi!

 

Război de guerrilla – forma nestructurată de război în care un grup mic de combatanți civili (ascultători înrăiți și devotați) folosesc tehnici militare care includ ambuscade (schimbarea pozei de profil), sabotaj (urări de bine către CNA), raiduri, elementul surpriză (nu pot ei să închidă cât puteți voi să ascultați), si mobilitate extraordinară (mulțumim Facebook și internet) pentru a domina o armată tradițională mult mai puțin mobilă sau să lovească o țintă vulnerabilă (ne vrem radioul înapoi!).

 

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s