O goană nebună

L-am cunoscut pe T. când aveam vreo 10 ani și s-a mutat la scara vecină. Era un băiețel slăbănog, cu ochii de un căprui ciocolatiu, încadrați frumos de un șir de gene lungi și dese. Privirea timidă și genele sale i-au atras porecla de Bambi.

Timpul și-l petrecea aproape exclusiv cu noi ceilalți de la bloc care între timp îi devenisem și colegi de școală și zic aproape pentru că atunci când apărea Marius, fratele lui mai mare, prin peisaj uita de tot și de toate și se ținea după el ca un cățeluș ce cerșea fărâme de atenție. Îl idolatriza și orice ar fi făcut acesta fie că era bun, fie că era rău era demn de menționat zile în șir până când unul din gașcă se gândea să îl tragă de mânecă de înceteze.

Anii au trecut și pe la 15 ani, în vara de dinainte de liceu a început cursa nebună. T. a aflat că fratele său e bolnav de leucemie și că doctorii nu-i dau mai mult de 6 luni – un an de trăit. Vacanța de Crăciun n-a venit cu relaxare și voie bună ci cu durere și lacrimi. T. a rămas debusolat în absența omului pe care l-a adorat atâția ani de-a rândul. Restul clasei a noua a plutit așa în derivă, purtat la suprafață de grija noastră, a prietenilor și a părinților care și-au îndreptat obsesiv atenția asupra lui, încercând să umple golul lăsat de celălalt fiu.

Vara a venit din nou și vreme de trei luni n-am știut nimic de el, de parcă s-ar fi evaporat subit. Ce a adus în schimb toamna pare desprins dintr-un film. Din adolescentul timid, cu ochi de căprioară nu mai rămăsese aproape nimic. Și-a dat cămășile cadrilate la schimb cu tricourile negre purtând diverse logouri de formații și geci de piele, tunsoarea scurtă pe niște plete a la Johnny Depp și întocmai ca acesta părea chitit să-și dea porecla de Bambi pe cea de rebel fără cauză.

Așa au început bețiile, țigările, primul tatuaj pe omoplatul stâng cu o rândunică în zbor, simbol al libertății absolute, care a ajuns rapid cel mai tratat subiect de bârfă și de admirație printre tipele din liceu fie că erau boboace, fie că mai aveau puțin și dădeau BAC-ul. Părea să se înfrupte cu nesaț din toate tentațiile care îi tăiau calea și totuși nu se lăsa prins cu adevărat în nicio dependențăvisând în continuare să devină jurnalist, dependent fiind cu adevărat până la acel punct doar de citit, devorând carte după carte ca mânat de forțe nebănuite.

Dar peste orice punct e un pas de trecere spre o altă etapă sub care lucrurile au luat-o cu adevărat razna – a ajuns la vârsta majoratului și a prins gustul vitezei pe două roți. Nu știu sub ce formă și-a convins părinții dar curând a căpătat o Honda care i-a devenit ca o umbră. Era nedespărțit de ea așa cum până acum câțiva ani fusese de fratele său.

Gonea pe șosele like a bat out of hell și nimic din ce i-ar fi spus oricine n-ar fi contat. Acolo părea să se regăsească sau să regăsească ce a pierdut.

N-am înțeles niciodată de ce alesese calea asta până în seara în care s-a oferit să mă dea și pe mine o tură cu motorul. Încălecat pe calul lui de fier părea să prindă aripi. Cu mâinile prinse în jurul mijlocului său puteam să simt cum vibrația din motor se răsfrânge și în el și bătăile inimii i se accelerează ca într-un high cauzat de narcotice din care n-ar mai fi coborât în veci.

Așa se duceau zilele lui – un melanj între cai putere, cauciuc încins și asfalt. Deschidea ochii dimineața și-îi simțea lipsa atunci când strângea pumnul în gol și nu pe accelerație. Liniștea era prea apăsătoare fără zumzăitul motorului. Pașii îi erau rapizi și agitați până ieșeau din casă și ritmul lor se accelera cu fiecare treaptă coborâtă care-l aducea mai aproape de Ea și care-i făcea pulsul să crească de anticipație. Cafea lui de dimineață era cursa fulger de 5 minute pe ceas, prin traficul molcom în care dacă clipeai riscai nici să nu-l vezi când trecea milimetric pe lângă tine, fie că erai în autobuz sau în mașină. Aia era prima doză, cea menită să-l treacă peste prima parte din zi. Tortura. Tortura erau orele de curs care se prelingeau ca o picătură chinezească și care-l țineau departe de Honda prețioasă. Nu mai contau nici prietenii, nici țigările, până și cărțile ajunseseră să fie uitate în favoarea Bestiei, căci așa o numea, pe care o conducea până târziu în noapte când setea de adrenalină și viteză era satisfăcută. Nu exista nimic în timpii ăia decât el și o sumă de cai putere antrenați într-o goană nebună. Ca să te observe trebuia să vii și tu cu viteză și să-l ameninți cu depășirea, fapt care nu făcea decât să-i alimenteze și mai mult nevoia de adrenalină și viteză. Șoseaua era acum casa lui în care se izolase perfect, ruta spre escapismul de care avea nevoie zilnic.

Și cum orice dependența dusă la extrem lasă urme și setea pentru viteză aproape că l-a lăsat paralizat pe viață atunci când a virat nervos într-o curbă și a pierdut controlul motorului. Noroc de echipamentul de protecție că altfel își găsea sfârșitul și n-ar mai fi avut pe seama a ce să facă glume despre cum a privit moartea în ochi și i-a spus să revină cu altă ocazie că nu și-a atins încă mai are ceva cai putere de mânat.

Conduce și în ziua de azi dar s-a lăsat de motoare. Și-a dat bestia de pe două roți pe o alta pe patru cu care face liniuțe aproape în fiecare vineri seara.

Nu s-a învățat minte și dependența de viteză încă îi curge prin vene spunând mai în glumă mai în serios că fără pedala de accelerație ar fi mai schilodit decât dacă s-ar afla într-un scaun cu rotile. Își toarnă zi de zi propriul film de acțiune în care mai presare și niște comedie atunci când reușește să-i păcălească pe polițiștii mai puțin vigilenți la manevrele sale.

Așa că dependențele vin sub diverse forme și nu întotdeauna în seringă, la pahar sau în pat. Ele mai vin și pe două sau patru roți și dau mai mult de furcă dependentului pentru că-s legale și nu există vreun program de 12 pași sau un grup de anonimi cu care să te tratezi așa cum o fac personajele din filmul Tentații (i)rezistibile. Lupta cu demonii se dă zilnic iar rebelul din T. câștigă zi de zi o nouă doză de adrenalină, stoarsă strop cu strop într-o goană nebună.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s