Existența ludică

Jocurile ne-au dominat existența din cele mai vechi timpuri și au evoluat o dată cu noi estompând treptat granița dintre relaxare și utilitate, așa cum ea percepută ca mecanism al învățării sau al dezvoltării reflexelor de vânătoare.

O dată cu trecerea anilor și evoluția tehnologiei, imaginația mi se înfierbântă și mă propagă într-o visare cu rezultate care ar face și cel mai futurist film de Hollywood să pălească în comparație cu ce îmi închipui eu că se va întâmpla în următoarele decenii cu jocurile online.

Locul consolelor clasice din plastic va fi luat de un hibrid între tehnologie și anatomie și am ajunge la o realitate virtuală organică în care jucătorul se conectează singur sau cu alții la un game pod, printr-un cordon ombilical inserat în bio-portul individului, cam ca în Matrix dar fără tije metalice și personal auxiliar care să vegheze asupra ta. Granița dintre realitate și lumea virtuală s-ar șterge complet o dată cu echipamentele care permit aplicarea de senzori de mișcare pe haine care să traducă mișcarea reală în spațiul jocului, banalul monitor ar fi înlocuit cu ceva similar cu Google Glass care ar ține totodată și loc de meniu de încărcare al comenzilor. Nu cred că ar fi ceva mai tare decât să pot simți pe pielea mea senzația de rece sau de cald, că simt în mână greutatea unui KG9 și reculul împușcăturilor sau că mă avânt în spatele liniilor inamice într-un Call of Duty: Modern Warfare 3 care depășește limitările și rigiditatea interacțiunii dintre om cu tehnologie. Sau cum ar fi să mă transpun în pielea lui Batman și să simt contactul dintre pumn și falca Jokerului? Priceless.

Viitorul jocurilor online se află acolo unde imaginația va da mâna cu senzațiile autentice pe care le resimte corpul, bineînțeles cu măsurile de precauție necesare pentru că nu cred că-și dorește careva un ochi vânăt sau vreo coastă ruptă.

Dar până acolo mai e cale de mers așa că trebuie să mă mulțumesc cu the next best thing – un combo de ultimă generație format din desktop (orice gamer respectabil se ține departe de laptopuri), o placă video beton și 2-3 monitoare pentru o vedere de ansamblu a zonei de luptă, mai ales dacă vorbim de jocuri MMO RPG (Guild Wars sau DotA 2 de exemplu).

Și cum toate trei trebuie să meargă șnur ca să mă pot bucura de o experiență de neuitat trebuie să țin cont de cel mai important element – placa video – care este creierul și inima operațiunii.

Înainte de a porni la colindat din Magazin online în magazin online după componenta hardware magică mai arunc și un ochi pe un forum gaming care are în mod obligatoriu o secțiune dedicată sau un thread masiv de discuții despre ”care e cea mai bună placa video?”. Părerile sunt împărțite și de obicei pică în una din cele două tabere – cea a Plăcilor Video nVidia sau a Plăcilor Video ATI. E un fel de Canon vs Nikon dar pentru gameri. Personal înclin spre nVidia pentru că are tradiție și pentru că mi-au trecut vreo câteva prin mână de-a lungul anilor încât să o pot aprecia dincolo de lucrurile evidente ca de exemplu fidelitatea cu care redă detaliile grafice din joc sau viteza de încărcare a frame-urilor.

După îndelungi căutări, norii s-au deschis și zeii din Tyria mi-au scos-o în calea pe ea, pe EVGA GeForce GTX 690 care bate cam tot ce a scos nVidia până acum pe partea de plăci video punctând decisiv la capitolul performanță (este capabilă să ducă în spate 3 monitoare cu o rezoluție de 2560×1600 necesare pentru Surround Vision), calitate (carcasa din aluminiu turnat prin aliaj de magneziu injectat, plexi-glass transparent si apoi logo-ul cu LED), nivel de căldură (temperatura nu crește peste 80 grade C chiar și în condiții de folosire maximă și îndelungată datorită sistemului de răcire Watercooling), consum de energie redus (cam 260 W chit că sesiunea de joc ține de dimineață până a doua zi dimineață, lucru destul de impresionant dacă luăm în calcul și faptul că tot atât consuma și un GeForce GTX 580 dar nu se obțineau aceleași performanțe spectaculoase pe partea de imagine) și nu în ultimul rând nivel de zgomot (pentru că nu-mi doresc să aud cum decolează un avion de sub biroul meu în timp ce eu o fac pe Asasinul). Un alt lucru destul de șmecher e faptul că nVidia a tot susținut în ultimii ani dezvoltarea multi-GPU-urilor și a facut disponibile update-uri pentru drivere cu fiecare lansare majoră de joc (GTA 5, The Elder Scrolls, Star Craft II: Legacy of the Void sau Assassin’s Creed IV: Black Flag ar cam trebui să se califice la categoria de updaturi).

Și că tot vorbim de jocuri, la așa o placă video tare mi-aș dori să-mi facă cineva cadou un Batman: Arkham Origins sau un Assassin’s Creed IV când va ieși pe piață.

În loc de încheiere vă las cu vorba de duh a unui prieten care mi-a zis că dacă ajung să îmi permit placa video și restul dotărilor care să îi susțină performanța mai mult ca sigur voi avea pe față un zâmbet mai ceva ca al Jokerului din Batman. 😀

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

 

Advertisements

Tagged: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s