Același joc, în oglinda

M-aș întoarce în copilărie într-o clipă, fără să mă gândesc prea mult la faptul că anii tot or să treacă peste mine și am să o las în urmă încă o dată. Nu cred că am amintire care să nu fie strâns legată de unul din jocurile specifice vârstei sau care să nu se furișeze chiar și în acele amintiri care la prima vedere n-au nimic ludic în ele.

Am avut norocul fantastic de a îmi împărți lumea copilăriei în două jumătăți egale în importanță, marcate doar de spațiul fizic unde mă aflam – în spatele blocului sau pe dealurile din spatele casei bunicilor. Spațiul urban e cel care mi-a dat ”Hoții și vardiștii”, ”Țară, țară vrem ostaș”,„25 de palme” sau ”De-a v-ați ascunselea”, în timp ce acela rural mi-a dat posibilitatea de a mă preface în arheolog și de a explora groapa de gunoi după comori ascunse, de a deveni indian pictat pe față cu acuarele după ce furam câte două-trei pene din coada curcanului din curte pentru a le prinde în păr sau mă puneam pe cusut zeci de haine păpușilor din dotare visând să devin următoarea mare modistă.

Dar le-am lăsat și pe astea în urmă în scurt timp iar jocurile copilăriei au fost înlocuite de cele ale adolescenței cu ”Flori, Fete sau Băieți”, mai apoi cu cel de ”Asasin” sau ”Mafia” ca mai în cele din urmă să ajung la jocurile de adult care nu sunt decât jocurile copilăriei în oglindă, dezbrăcate de zâmbetele inocente în favoarea seriozității și meticulozității de om mare. 

 

Așa au ajuns jocurile la esența lor și anume cea de a învăța individul o serie de lucruri sau de a antrena o anumită aptitudine. ȚOMANAP de exemplu îmi antrena creierașul de școlăriță să caute o serie de informații diverse despre țări, orașe, munți, ape, nume, animale și plante într-un timp foarte scurt, evitând în același timp repetițiile sau cuvintele pe care știam că le va alege și colega de joacă. Cam la fel e și atunci când mă aflu în sala de ședință și fiecare membru din echipă trebuie să-și aducă contribuția la proiect, în timp ce selectăm în timp record o varianta adultă de ȚOMANAP, una care implică bani sau intervale de timp, nu plante sau animale.

Următoarea transformare evidentă aparține jocului ”Flori, Fete sau Băieți” care s-ar preta la jocul interviului de angajare în care trebuie să intuiesc de fiecare dată ce vrea cel din fața mea să audă așa că selectez atent din suita ”Aptitudini, Experiență și Limbi Străine” varianta cea mai apropiată de răspuns. Uneori tot procesul de angajare seamănă mai degrabă cu Jocurile foamei în care la final va rămâne cel mai bun concurent (candidat) care supraviețuiește și grație bunăvoinței arătate de către cei care îl privesc (foștii șefi prin recomandările strălucite, echipa de HR prin profilul schițat care se potrivește cu mediul și cultura organizațională). Dar din păcate lupta pentru supraviețuire între adulți care seamănă cu jocurile copiilor duse la un nivel superior, nu se oprește aici și urmează o perioadă de probă și de instruire intensivă între noii ”recruți”, un fel de Școală de luptă la nivel de corporație în care talentele sunt scoase la iveală și transformate în arme redutabile.

Dar jocurile de la 6-7 ani nu se opresc nici aici și acel nevinovat ”Asasin” în care făceai cu ochiul cuiva ca să-l omori ajunge un flirt în toată regula sau se transformă într-o grimasă fugitivă servită dimineața la cafeaua dintre colegi sau la cooler-ul de apă unde să dă pe față urzeala tronurilor departamentale. Oare ce șef de birou sau de departament va cunoaște crivățul crunt al iernii șomerului?

Lista ar putea continua la infinit și-ar transforma sub bagheta magică a anilor ”Hoții și vardiștii” în prinde-l pe ăla cu minciuna sau cu înșelătoria atunci când jocul dragostei mai naște și coarne; ”Țară, țară vrem ostaș” poate să capete valența asumării unui proiect ca manager atunci când nu se oferă nimeni sau se fac schimbări departamentale sau așa cum ”25 de palme” seamănă mai degrabă cu lupta contra cronometru dată cu o seară înainte de predarea unui proiect.

Oricum am lua-o viața a rămas în continuare o joacă în care mizele cresc de la un an la altul lăsând în urmă vioiciunea copilărească pentru o serie de mișcări calculate de șahist în care pionii sunt sacrificați mai ceva ca neamul Stark în Urzeala Tronurilor.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Advertisements

Tagged: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s