Răzvrătirea simțurilor

A fost o dată ca niciodată o regină frumoasă, de o inteligență ce străpungea în mod curajos normele morale ale epocii și nu numai, găsind mereu cele mai bune soluții la problemele supușilor săi și căi ingenioase de a spori avuția regatului de Rubin pentru a îi asigura independența. Unii se grăbeau să o numească rebelă sau nonconformistă pentru că refuza să-și aleagă un șot, să cedeze puterea și dreptul de a conduce un regat pentru a conduce o familie și treburile domestice care păreau a fi mai pe măsura unei femei. Dar încăpățânarea și tenacitatea cu care își urmărea scopurile o făceau să-și păstreze și sceptru și coroana departe de ghearele tradiționaliste ale clevetitorilor care se întreceau unii pe alții în vorbe veninoase.

Într-o zi un negustor îi trecu pragul palatului aducând cu sine multe daruri pentru frumoasa regină – bijuterii, haine scumpe și tot felul de obiecte care mai de care mai prețios. Admirând toate cele ce i se puseseră la picioare regina observă un colier de perle de care atârna un rubin în formă de lacrimă. Dorind să se admire apucă dintre obiecte o oglindă cu mânerul bătut cu giuvaiere. Dar ce-i fu dat să vadă îi întristă tare mult sufletul pentru că oglinda părea să fie vrăjită și să-i arate viitorul. Veneau vremuri grele peste regat pentru că prosperitatea sa atrăgea mulți dușmani porniți pe război și luat cu forța ceea ce-și doreau. Sânge părea să se prelingă pe oglinda pe care aceasta o ținea în mână în timp ce dincolo de propria imagine reflectată își vedea supușii scandând furioși Killer Queen! (Regina ucigașă) pentru că nu dorise să-și ia un rege care să conducă cu o mână ferma armata regală contra nesăbuiților care doreau să cotropească ținutul. 

Neștiind ce să facă ceru ajutorul sfătuitoarei sale Mavrodaphne care o povățui pe regină și-o încurajă spunându-i că faptele noastre sunt înlănțuite unele cu altele și că orice acțiune de acum ar putea schimba rezultatul din viitor și astfel ar putea evita războiul sângeros dacă și-ar lua un rege pe măsură care să n-o gonească din sala tronului în bucătăria regală sau spre dormitorul copiilor. Îi zise să dea sfoară în țară și peste hotarele ei și să-i adune pe cei mai frumoși, mai buni și mai bravi pețitori și să-i pună la încercare pentru a-i câștiga mâna.

Zis și făcut și în curând se adunară la Palatul de Rubin vreo douăsprezece bărbați din toate colțurile lumii, unii veniți de peste șapte mări și șapte țări doar pentru a o vedea pe frumoasa și rebela regină Katherine du Perry.

Mavrodaphne îi adună pe toți și le zise că prima încercare consta în aducerea fructelor de pădure fermecate aflate într-o grotă subacvatică la marginea regatului, atenționându-i că de-și vor pierde curajul și se vor lăsa măcinați de fricile proprii își vor pierde viața.

Bărbații ajunseră cu bine la marginea regatului dar lacul sub care se afla grota părea imposibil de străbătut pentru că era adânc și nu i se vedea fundul iar pietrele aruncate se scufundau într-un bâldâbâc ce inspira teamă. Doi dintre ei renunțară să caute o soluție, nevoind să-și riște viața pentru regina care acum nu li se mai părea atât de frumoasă. Restul de zece se avântară în apă gândindu-se să înoate până pe celălalt mal în speranța că vor găsi acolo vreo intrare spre grotă. Dar la primul contact cu apa îi cuprinse o visare și o liniște care le amorți simțurile și care îi înecă pe cei mai slabi, pe malul dorit ajungând doar șapte a căror simțuri se răzvrătiră împotriva a ceea ce simțeau. Acolo au găsit niște stânci în spatele cărora era un tunel săpat în piatră ce părea să coboare undeva. Merseră ei cât merseră până când dădură peste o gaură mare care părea să ducă spre grotă dar prin care trebuia să te arunci pur și simplu pentru că nu aveau cum să coboare. Au aruncat întâi o piatră care căzu într-o apă despre care nu știau din nou cât e de adâncă sau dacă o să-i amorțească și o să-i înece. Nu știau de se vor arunca de nu-și vor frânge gâtul pentru că apa nu e suficient de adâncă și leșul lor va rămâne pentru totdeauna acolo. Așa că hotărâră să sară toți o dată dar când ajunseră în grotă efectul fu diferit pentru fiecare din ei. Cei cărora le fusese frică de apa relaxantă care le adormea simțurile s-au trezit absorbiți de frica lor, cei care se temeau că apa e prea puțin adâncă au căzut și și-au găsit sfârșitul frângându-și gâtul. Doar trei au avut încredere în forțele proprii și în dragostea pe care i-o purtau deja reginei și au ajuns cu bine într-o apă nici prea mică, nici prea mare, la malul căreia au găsit tufele cu fructele de pădure fermecate. Și au umplut săculeții de piele cu acestea și au plecat spre palat știind că încrederea în forțele proprii îi va duce acolo nevătămați.

Regina se bucură când îi văzu venind dar se și întristă pentru că ei erau trei și tot nu se putea decide pe cine să aleagă. Dar sfătuitoarea ei credincioasă îi spuse să le mai dea o probă prin care să îi demonstreze că nu se lasă seduși de aparențe și doar de frumusețea ei și că văd esența omului și a lucrurilor care îi înconjoară.

 

A doua zi dis-de-dimineață Mavrodaphne îi duse pe cei trei pețitori în grădina regală. Acolo deschise un cufăr din lemn de abanos și le spuse să-și aleagă una dintre arme fie ea cuțit sau sabie și să o folosească în proba ce va urma în care trebuiau să-și croiască calea printre florile din grădină spre turnul cu acoperiș aurit care se vedea în zare. Cum totul părea foarte simplu, pețitorii se puseră pe râs la o probă așa de ușoară dar sfătuitoarea îi avertiză că drumul spre ușa turnului îl va vedea doar cel ce vede dincolo de natura superficială a lucrurilor. Primul prinț își alese o sabie scurtă de argint cu mâner de fildeș, al doilea vrând să-și etaleze puterea și gusturile alese luă o sabie cu rubine și șerpuiri de aur pe lamă, în timp ce ultimul se mulțumi cu un cuțit cu lama lungă cât palma și care părea luat dintre uneltele grădinarului, fiind atins de rugină pe una din părți. Primii îl priviră amuzați în timp ce se îndepărtară de el și începuseră să-și croiască drum printre florile ce păreau să se înalțe cu fiecare pas făcut în direcția turnului. Cu cât tăiau mai cu sete din florile fermecate cu atât se trezeau înghițiți și mai mult de acestea până când dispărură cu totul printre frunze și petale. Doar cel din urmă prinț își cântărea atent mișcările și ce tăia în drumul său observând că printre miile de flori multicolore se vedea o înșiruire de celosia, floare preferată a reginei pe care o și purta în păr atunci când a văzut-o prima dată, care alterna între roșu, mov și un galben portocaliu așa că își ascultă inima și le tăie cu grijă doar pe acelea și nici nu se atinse de restul florilor din jur. Și ce să vezi, florile nu crescură mai sus de brâul lui și-și găsi cu bine drumul spre turn.

Deschise cu un pârâit ușa din lemn masiv și urcă scările în fugă, neștiind exact unde o să ajungă. Nu fu surprins să vadă o altă ușă pe care o deschise cu grijă. Înauntru regina dormea pe un divan din catifea roșie, părul negru abanos fiind răsfirat pe o pernă din satin vișiniu. Se apropie de ea și o strigă pe nume dar Katherine nu-i răspunse. Când ajunse lângă ea observă un sul de pergament pe care-l ținea la piept. Îl scoase cu grijă și citi scrisul care se curba ușor spre dreapta și care-i zicea că pe măsuța de alături va găsi elixirul care să o trezească. Dar să fie cu băgare de seamă pentru că alegerea greșită ar ține-o pe vecie într-un somn din care nimeni n-ar mai putea-o trezi sau ar putea chiar s-o omoare.

Tânărul se uită îngrijorat la duzina de sticluțe care erau aranjate frumos pe o tavă de argint. Unele erau mai mari, altele mai mici, unele aveau dopuri de plută iar altele din pietre prețioase dar nici una nu părea să îi dea vreun indiciu despre ce ar putea fi în ele sau care ar fi cea corectă. Desfăcu prima sticlă și mirosi lichidul din interior recunoscând mirosul apei de lac, cea care îi omorâse pe mulți dintre pețitori. Apoi luă o sticlă cu dop în formă de floare și mirosi celosia dar deja trecuse de proba grădinii așa că o puse la loc pe masă. Și o tot ținu așa mirosind sticlă după sticlă dar nereușind să aleagă niciuna. Își tot frământa mâinile, gândindu-se că ajunsese atât de departe și că totuși eșuase pentru că nu voia să riște să omoare femeia care îi furase inima dându-i licoarea greșită. Se așeză alături de regină și o mai privi o dată, pregătit fiind să-și ia rămas bun. Îi sărută mâna și când se pregăti să se ridice realiza că îi rămase un miros dulceag în nări, un miros ce se desprindea de pielea albă a alesei inimii sale. Atunci știu care e sticluța corectă și o luă pe cea pe care scria esență de praline. O duse la buzele reginei și răsturnă câteva picături. Aceasta se trezi încetișor și se bucură să-l vadă pe prinț, răsuflând ușurată că de această dată nu mai era decât unul singur rămas.

Așa că făcură nuntă mare și chemară toți regii și reginele la ospăț pentru a arăta că regatul de Rubin e bine păzit și condus înțelept de tânăra pereche. Iar ca să celebreze triumful peste cele trei probe de foc, Mavrodaphne îi făcu drept cadou stăpânei sale un parfum care se deschidea cu acorduri de fructe de pădure și care mai apoi elibera un miros dulceag de celosia ca în cele din urmă să nu rămână decât aroma salvatoare a esenței de praline.

Și au jucat și s-au veselit trei zile și trei nopți. Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Advertisements

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s