Dragă Moșule,

Știu că nu ți-am scris niciodată în mod formal deși ar fi trebuit chiar și după atâția ani, măcar să îți mulțumesc pentru Martinică cel fără nas care și acum e cu mine și stă frumos pe un raft ca simbol al iernilor în care-mi lăsai mereu ceva sub brad.

Mai știu și că ți-am cam luat-o înainte anul ăsta și mi-am făcut deja cadou două romane scrise de Sir Arthur Conan Doyle pentru că nu m-am putut abține să nu am în bibliotecă acele cărți care au introducerea scrisă de Mark Gatiss și Steve Moffat, creatorii britanici de la BBC ai serialului Sherlock.

Dar nici despre asta nu vreau să-ți scriu în mod neapărat ci despre faptul că mi-e dor să mai fiu copil o iarnă și să nu trebuiască să îmi bat capul cu toate deciziile astea de adult care au bătaie lungă în timp și pe care uneori se pare că nu mă pricep să le iau în mod corect.  și mă văd zi de zo

Nu mai am spre cine să ciulesc urechea după vreun sfat miraculos așa că te rog pe tine, cel care le vede și le știe pe toate să-mi aducă un kit de supraviețuire al adultului compus din trei cărți care să aibă răspunsul la întrebările mari ale vieții ascunse între paginile lor și care să nu iasă la iveală decât atunci când chiar am să am cea mai mare nevoie de ele și mă simt pierdută, un iepure alb de pluș pentru că mereu mi-am dorit unul de când cu Alice și Wonderlandul ei (și în plus cred că și Martinică ar aprecia să aibă un prieten cu care să aibă o conversație mută pe raft) și o cutie de ceai din frunze care să descrețească mintea, flori care să alunge grijile și fructe care să readucă un zâmbet pe buze și care să încălzească degetele reci și sufletul îndoielnic.

Iar eu la schimb promit să-ți las lângă brad clasicul pahar cu lapte și miere, biscuiții cu fulgi de ciocolată proaspăt scoși din cuptor și o poveste pe cinste pe care să o prinzi la colecția ta de povești reunite în cartea ”Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”, pe care s-o dai mai departe copiilor pe care îi vizitezi prin colțurile lumii.

Promit c-am fost cuminte în anul ce-a trecut și dacă nu mă crezi poți să o întrebi pe mama sau pe Griveiul de la colțul blocului că ei mă știu mai bine și mă văd zi de zi!

Te pup pe barba albă și te îmbrățișez peste catifeaua roșie și moale,

Călina

P.S. Îi las și lui Rudolph o cană cu ceai de ghimbir poate îi mai trec răceala și nasul roșu!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Advertisements

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s