Category Archives: Demidulce

Surâsul cuceritor al lui Voltaire


Căutăm fericirea fără să știm însă unde, așa cum oamenii beți își caută casa, aproape siguri că au una.

– Voltaire

Aș putea să număr pe degetele de la o mână persoanele care mă lasă fără cuvinte. Și tu ești una dintre ele. Tu cu limba ta ascuțită care revarsă într-una citate și anecdote și povești culese de prin cărți sau din străini.

Tu cu surâsul acela mereu ironic de nu știu dacă râzi cu mine sau de mine. Cu ochii căprui întrebători, căutând răspunsul la întrebarea pe care încă nu mi-ai rostit-o. Mereu dorind să fii cu un pas înainte în fața mea, de parcă dragostea ar fi un joc de șah cu pioni făcuți din replici și nu din gesturi atente, romantice sau stângace.

Nu știu cum să îți zic în față că schimburile noastre de replici au devenit de la o vreme un ”rău” necesar, de parcă inima nu-și poate înteți bătăile decât între măsurile tale inegale de cuvinte.

Tu spui ceva, eu altceva și ne înlănțuim în povești, în glume, uitând cum trece timpul, cum trec orele, cum în fața noastră se nasc turnulețe din cești de cafea sau cum se ridică ziduri sub forma ceainicelor în calea mâinilor noastre sau că de fapt la masă nu suntem niciodată doar noi doi ci încă alți doi, trei sau chiar mai mulți. Continue reading

Ziua internaţională a poeziei

 

 

 

Azi a fost ziua internaţională a poeziei aşa că poezie să fie!

Words, Wide Night
Somewhere on the other side of this wide night
and the distance between us, I am thinking of you.
The room is turning slowly away from the moon.

This is pleasurable. Or shall I cross that out and say
it is sad? In one of the tenses I singing
an impossible song of desire that you cannot hear.

La lala la. See? I close my eyes and imagine the dark hills I would have to cross
to reach you. For I am in love with you

and this is what it is like or what it is like in words.

Scrisoare deschisă către nicăieri

Goodbye kiss

Sunt probabil o mână de oameni cu care ne intersectăm de-a lungul vieții și care au o anumite atemporalitate în modul în care ne impactează existența întrucât niciodată nu sunt deranjanți, nu fac notă discordantă cu restul oamenilor din viața noastră și nici nu par rupți dintr-o altă piesă decât cea pe care o jucăm deja, în fond viața e o scenă.

Și trec ani de cele mai multe ori între două întâlniri și ei rămân cumva suspendați în măreția care îi înconjoară iar atunci când îi revezi timpul se comprimă și reiei totul de la ultima replică rostită acum x ani. Iar atunci în loc să zici toate chestiile alea care se adună în tine, toate ideile grozave, toate întâmplările amuzante, toate lucrurile și mici și mari care și-au umplut zilele ajungi să discuți platitudini ca și cum ar fi răspunsul marilor întrebări ale vieții.

Așa mă simt de fiecare dată. Așa mă faci să mă simt. Suspendată într-un balon de săpun, într-un vis, într-un disc de vinil care rulează la infinit pe aceeași zgârietură de parcă melodia blocată ar fi mereu alta. Dar nu e.

Mereu intri în viața mea fără explicații, fără introduceri stufoase, ca o bătaie puternică în ușa ce nu va fi ignorată și mereu cumva las tot și-ți răspund la chemare pentru că în fond știi și tu de ce vii și mereu vii să ma repari, să mă pui la loc așa cum eram ca un altul să se bucure de creația ta.

De ce nu reușesc cumva să te rup de idealismul cu care te-ai înconjurat prin vorbe și prin fapte, ca și cum ești termenul absolut de comparație? Și nimeni și nimic n-o să mai recreeze vreodată toată magia aia cu care se încarcă amintirile în formare asemeni energiei electrostatice.

Noaptea perfectă în care vorbele au curs îndelung fără efort. Sărutul romantic, rupt din filmele vechi care o să înjosească toate celelalte săruturi. Clipele furate și ascunse în tunet. Planurile și străzile care ma așteaptă să vin.

Mas tu que rude contraste…so tu nesta alma ficaste de todos os que eu amei?

sursa imaginii: http://www.flickr.com/photos/16nine/316979344/