Category Archives: Evenimente ieșiri și târguri

The Audience cu Helen Mirren, live de la Teatrul Național din Londra

Joia trecută m-am dus la cinema să văd o piesă de teatru. Ironic, nu? Ei bine cum tehnologia a ajuns unde a ajuns în zilele noastre și granițele naționale se cam șterg atunci când vine vorba de evenimente de orice fel (fie ele teatru, balet sau concerte), Light Cinema s-a alăturat mișcării și aduce pe marele ecrane diverse producții din locuri care nu sunt atât de ușor accesibile oricui (Opera din Paris, Teatrul Național din Londra, La Scala din Milano etc.) și care fac deliciul împătimiților de teatru, dans sau muzică.

Din păcate lenea m-a cam împiedicat să scriu despre primele două astfel de experiențe (lansarea ultimului album Red Hot Chili Peppers din Berlin în 2011 și Notre Dame superbul balet cu Roberto Bolle) dar acum mă încăpățânez să las ceva în urmă din mai multe motive. Continue reading

Advertisements

Depeche Mode – o poveste cu final fericit

Memoria e un lucru tare dubios care permite întoarcere omului în timp până la un anumit punct. Unii își amintesc lucruri de la 1-2 ani, în timp ce alții abia dacă mai știu ce s-a întâmplat dincolo de vârsta de 9 ani. În cazul meu totul se oprește pe la 3 ani și ceva, în două amintiri. Una e despre cum alergam pe ulița satului, cu bunica după mine, strigând să vin să mă îmbrac. A doua e despre cum am fost la o vecină să arvunim un taur pentru vacă și despre cum îmi doream să plecăm mai repede pentru că respectiva vecină stătea gard în gard cu cimitirul. Și cum tot trăgeam eu de bunică-mea să o ștergem mai repede și mă îndreptam spre poartă am început să aud ”Words like violence break the silence come crashing into my little world…” de la radioul scos pe o fereastră de la casa. Și m-am gândit instant la mama și mi s-a făcut un dor crunt de ea de mi-au dat lacrimile. Cum de știam melodia la vârsta aia e încă un mister pentru mine pentru că oricât aș încerca nu îi găsesc originea, dar amalgamul ălă de emoții s-a fixat atât de bine în memorie încât mereu când ascult melodia văd poarta de lemn, drumul în pantă, gardul de beton al cimitirului și teii înalți. Iar eu stând cu un ochi când spre poartă când spre bunică-mea care părea că nu mai vine. Continue reading

#100 sau DoR Live – Draftul 1

Luni seara s-a lansat oficial ultimul număr din Decât o Revista la Cinema Eforie.

Locația aleasă a fost inedită iar evenimentul unul pe măsură. Pentru cei care studiază marketing sau branding ce s-a întâmplat luni seară e un exemplu foarte bun de ”așa da”. Față de lansările din Fabrică unde mai mult mergeam să-mi iau revista decât să mă bag în seamă cu cineva anume, cea de la Eforie ne-a forțat puțin mână să interacționăm la o bere, la un vin. S-a lăsat cu autograf după cum se vede și mai jos 😀

Evenimentul în sine a fost cumva o lectură colectivă de revistă. Așa l-a cunoscut pe Biju, i-am urat celui mai vârstnic cititor de DoR ”La mulți ani!”, am ascultat muzică bună via Eyedrops și Doru Trăscău (și da toate gagicile din jurul meu au început să suspine când a urcat pe scenă solistul de la Mono Jacks), am asistat la un moment de dans și unul de film care ne-a servit drept subiect de conversație mai apoi între o bere și un pahar de vin.

Momentul cel mai emoționant al serii?

Înregistrarea de la 112.

Din păcate a fost prea scurt. Mi-aș fi dorit clar mai mult. Poate la următorul. Până atunci ne vedem vineri la The Power of Storytelling! în mansarda celor de la Friends.

Din toată seara nu m-am ales decât cu o cană și un autograf (al treilea!!) de la Gabi Dobre.

P.S. Ăsta e postul cu numărul 100 și am vrut să fie despre ceva drag mie motiv pentru care l-am și scris cu atât de multă întârziere. Sper că și cel cu numărul va fi tot despre DoR!

 

Despre jurnalismul narativ, la cald, cu oamenii din DoR

Pentru că timpul mi-a permis-o, în seara asta am fost la o ”întâlnire” în cadrul serilor FJSC intitulată ”Cum relatăm povești adevărate?”. Învitați să răspundă la această întrebare au fost Cristian Lupșa, Adrian Lungu, Gabriel Dobre, Lavinia Gliga, Oana Sandu și Gabriela Pițurlea.

Ca să o iau cu începutul am să zic doar atât – punctualitate. Cred că era 16:05 când am ajuns la etajul 6 al unei clădiri din complexul Leu, la sala 614 și l-am întrerupt pe Cristi din discursul introductiv. Îmi cer scuze pentru că știu că nu-i frumos.

Au fost două ore în care am ascultat povești și am participat la un jurnalism narativ inversat (noi, cei care am participat, am fost în postura de jurnaliști) pentru că am avut ocazia să-i ascult pe oamenii din spatele articolelor de la Decât o Revistă cum relatau din experiențele personale – fie cu revista, fie cu începutul scrisului.  Continue reading

Red Hot Chili Peppers în concert

Anul ăsta am bătut recordul la concerte și încă nu am tras linie pentru că mai am loc pe listă și timp să mai adaug nume. Dar mai mult ca sigur bijuteria coroanei va rămâne concertul din ultima zi de vară al americanilor de la Red Hot Chili Peppers.

Mulți l-au numit concertul anului sau aproape concertul anului. Pentru mine a fost concertul anului ca amploare, locație, complexitate și probabil număr de oameni care au participat. Și totodată cea mai frumoasă surpriză pentru că în 2011 am fost la transmisiunea în direct a lansării albumului I’m With You din Berlin, grație Light Cinema.

Continue reading

Întâia seară de Control, ultima seară de Control

După îndelungi insistențe și rugăminți și pledoarii am zis că e cazul să vad faimosul beci, cum îl denumesc cei de-ai locului și cum e mai bine să mergi într-un club când tu în mod normal nu ai nicio treabă cu mersul în club?

Te duci la un concert. Sau la un combo de concerte.

Așa că undeva pe la final de iulie mi-am luat inima în dinți și m-am dus să îi văd pe clujenii de la Lights Out, despre care citesem numai lucruri bune în ultimul număr din DOR, și pe cei de la Yelllow despre care nu știam absolut nimic.

Continue reading

Summer Well 2012

Cum necum iată că anul ăsta m-am trezit la Summer Well, festival românesc de muzică indie (?) sau predominant indie (după o socoteală rapidă pe Wikipedia vizavi de ce trupe au concertat și încadrarea într-un gen anume), împreună cu noua gașcă. Nu, nu m-au amenințat și nici nu mi-au vârât pe gât diverse formații semiobscure cu titulatura de ”ăștia-s geniali”. Pur și simplu mi-au deschis ochii și urechile la altceva în afară de rock-ul meu cel de toate zilele.

Continue reading