Category Archives: Filme

Man of Steel – Superman la reboot

Man-of-Steel-Comic-Con-2012-Poster-man-of-steel-31481919-810-1198Vara se numără supereroii şi dacă anul trecut i-am avut pe Spiderman şi The Avengers, anul ăsta am început ceva mai devreme cu Iron Man 3 şi acum Man of Steel.

Nu m-aş lansa în a-l elogia pe Henry Cavill pentru frumusețea sau mușchii lui pentru că e plin internetul de articole în care în mod obligatoriu sunt menționate toate astea plus serialul The Tudors (din care am văzut vreo 2 sezoane și nu țin minte nimic notabil despre Charles Brandon, decât poate ”intrarea” magistrală din primul episod) și faptul că a fost folosit drept sursă de inspirație pentru Edward Cullen. (Trist. Cred că ăla e un personaj de care ne putem lipsi și-n literatură și în cinematografie. L-am mai văzut apoi într-unul din filmele lui Woody Allen dar din nou nu a produs o impresie durabilă) La mine-n minte a rămas drept tipul din reclamele Dunhill, cele de parfumuri nu de țigări.

Așa că atunci când am aflat că va purta celebra pelerină roșie m-am gândit să nu fie încă un motiv de flexat mușchii a la Immortals (film de uitat, la propriu la cât de lipsit de substanță e). Și nu, faptul că Zack Snyder și Christopher Nolan apăreau ca ”părinți” ai producției nu îmi garanta nimic. Continue reading

The Great Gatsby

The Great Gatsby a fost probabil cel mai așteptat film al anului până la momentul de față pentru că 1) e ieșit din marea mașinărie a exagerărilor cinematografice numită Baz Luhrmann, 2) e ecranizarea celui mai iubit și probabil apreciat roman american, 3) presa vuia când de extravaganța și opulență, când de 3D, iar în fălcile ei mai mult sau mai puțin virtuale micul bulgăre cinematografic s-a transformat într-o hidră cu multe capete, nerăbdătoare să-și prindă în dinți gloria box office-ului și crema criticilor de film. Continue reading

Trance

Departe de a fi vreun articol dedicat genului muzical, Trance este cel mai bun film văzut în cinema cred că…tot anul ăsta și nu o zic cu ușurință sau fără să-l fi întors pe toate părțile, să-l fi pus sub o lupă imaginară menită să îi descopere toate lipsurile. Iar atunci când e vorba de “made in Hollywood” nu trebuie să cauți mult.

Sala Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez m-a găzduit vinerea trecută și mi-a dat o cale de evadare din cotidian preț de o oră jumate în care mi-a servit un fel Inception marca Danny Boyle, mult mai puțin șlefuit sau cast. Domnul Boyle se face vinovat și de alte minunății cinematografice ca Slumdog Millionaire, Trainspotting, 127 de ore sau preferatul meu – The Beach.

Filmul începe cu un bine orchestrat jaf la o casă de licitații, unde miza era un tablou de Goya reprezentând vrăjitoare zburătoare. Mastermind-ul e întruchipat de șarmant Vincent Cassel (Franck), în timp ce inside man-ul e jucat magistral de James McAvoy (Simon). Totul pare să decurgă conform planului până în clipa în care Simon se decide să fie un erou și să salveze tabloul din mâinile hoților, apelând la electroșocuri. Dar cum asta nu e suficient să îl doboare pe Franck se alege cu o contuzie urâtă și amnezie. Undeva în blocajul memoriei se află cheia care deschide ușa spre locul în care Simon a ascuns tabloul dar pentru a-i trece pragul apelează la un hipnoterapeut interpretat de Rosario Dawson. Continue reading

The Impossible (Paradisul Spulberat)

Sâmbătă am reușit în cele din urmă să mă mobilizez și să ajung la The Impossible, în Sun Plaza, mulțumită celor de la Cinema Rx care m-au fericit cu o invitație dublă.

Din seria de filme care au început să adune laurii și premiile la început de an pe la diverse evenimente am apucat să văd o bună parte dar dintr-un motiv sau altul mereu am amânat să văd filmul în cauză.

The Impossible(Paradisul Spulberat) spune povestea cutremurului din 26 decembrie 2004 care a provocat tsunami-ul ce a lovit Oceanul Indian, coasta de sud a Asiei și Indonezia și care a afectat viața a milioane de oameni. Nu e tocmai un subiect care să te lase rece. Dacă te lasă rece nu ești om și n-ai sentimente. Și faptul că aveam să mă cufund timp de două ore în drama personală a unei familii care aproape a fost distrusă de valul uriaș m-a făcut să mă țin departe de film, până atunci când nu s-a mai putut și n-am mai avut scuze. Continue reading

The Girl vs Hitchcock

Filmele lui Hitchcock am început să le gust încet. Poate pentru că îl știam după nume ca Psycho și The Birds. Poate pentru că face parte dintre acei regizori care te mai și obligă să fii atent la ce se întâmplă pe ecran și nu-ți permit momente de hoinăreală mentală din care să te trezești momente mai târziu, fără să fi pierdut nimic.

Dar oricât de fascinante ar fi poveștile de pe ecran, cele din spatele său sunt și mai fascinante.

Nu știu exact dacă există vreun motiv anume legat de vreo aniversare dar anul 2012 a adus două filme despre anumite perioade din viața marelui Hitchcock. Ca o antiteză, The Girl îl coboară în abisurile întunericului și fac din regizor o caricatură animată de defecte și obsesii în timp ce Hitchcock echilibrează balanța, celebrând geniul său și relația specială pe care a avut-o de-a lungul vieții cu soția sa. Continue reading

Political Animals

Power runs in the family

Power runs in the family

Duminică seara. Plictiseală mare. SuperBlog încheiat, cel puțin din punctul meu de vedere. Obișnuința de a scrie ceva duminică seara rămasă. Mers după un suc la Mega, de pe blocurile din față îmi rânjesc diverși indivizi care vor să îi votez. Circ politic. Fac o grimasă, mă întorc și plec.

N-am să vă vorbesc despre politică pentru că e ca și cum aș vorbi de unicorni. Raportat la ce mai văd în afară noi facem circ, nu alegeri electorale, noi nu avem candidați veritabili, avem altceva. Ce anume, nici mie nu îmi e clar și mai trist e ca nici nu-mi pasă.

Și dacă grădina vecinului e mai interesantă atunci sper să vă dau alternativa cu care să vă pierdeți timpul seara, duminica sau în oricare altă zi.

M-am apucat de Political Animals prin august cred, după ce văzusem nominalizările pentru Emmy. Și cum în fiecare an îmi aleg de acolo o miniserie cu care să îmi pierd timpul în mod plăcut, anul acesta a venit rândul uneia pe teme politice. Continue reading

Weeds

The Original MILF

Little boxes on the hillside, Little boxes made of ticky-tacky, Little boxes, little boxes, 

Little boxes, all the same.

There’s no business like grow business!

A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. În idilica suburbie a Agresticului, Nancy Botwin  își ducea zilele liniștită, vânzând iarbă vecinilor săi, mulțumită Heliei și lui Conrad. Dar cum orice basm are nevoie de o forță malefică, a tot distrugătoare care să își bată joc și să arate middle finger-ul echilibrului au intrat în scenă pe rând niște Continue reading