Category Archives: In vino veritas

Răzvrătirea undelor radio

Radiourile pirat se întorc. De această dată la mai bine de 40 de ani distanță și în afara Regatului Unit. Nu pe calea apei, ci pe calea biților și a răzvrătirii împotriva sistemului – nu pot ei să închidă cât puteți voi să ascultați!

 

Citisem de cu seară titlurile din feed-ul de Facebook și un articol sumar despre decizia luată, dar undeva între întunericul de afară, lumina gălbuie de la o lampă de birou și oboseală celor aproape 300 de km parcurși într-un microbuz ce părea să se dezintegreze câte puțin cu fiecare viraj și care horcăia mai ceva ca un fumător înrăit, nu s-a înregistrat informația sau n-am înțeles eu despre ce era vorba de fapt. O gluma proastă sau un fel de ”lasă că până mâine o rezolvă ei cumva”.

N-a fost așa și dimineața m-a prins înlemnită în mijlocul bucătăriei ascultând confirmarea. Cu picioarele goale pe gresia rece și cu o mână uitată pe rotița de deschis – închis, răceala din podea se propaga rapid și-n sânge până în clipa în care transa a fost rupta de o lacrimă fierbinte, apoi de încă una și încă una și de un plâns pe jumătate resemnat, pe jumătate furios, de parcă un ochi își dorea consolare iar celălalt răzbunare.

 

Era toamna lui 2006 și nici dracu’ cu a sa furcă ascuțită nu mă putea urni de sub plapuma caldă la ora aia. Sau poate că da pentru că moaca dirigăi cu o falcă în cer și una în pământ mă făcu să pun un picior în fața altuia de vreo 7 ori 8 până am ajuns în bucătărie cu ochii împăienjeniți de somn, bâjbâind cu o mână după rotița de deschidere a radioului mic și negru (un alt diavol împielițat și necooperant la 7 și ceva dimineața) și cu fața cuprinsă de un rictus care l-ar face și pe Joker mândru. Posturile se contopeau unele în altele într-o limbă neînțeleasă de note muzicale și de frânturi de unde statice până când degetele s-au oprit din rotit pe o frecvență necunoscută. Muzica era bună dar neobișnuită chiar și pentru ora matinală, iar niște unii se țineau de glume printre comentariile spumoase despre totul și nimic anume.

Ăla a fost începutul, inițierea sau dragostea la prima ascultare, momentul în care ceea ce se auzea din boxe mi-a îndulcit definitiv diminețile și nu numai pentru următorii 7 ani. Au fost zile bune și zile proaste ca cele în care nu reușeam să îi prind pentru că eram deja la ore sau cele în care glumele lor mergeau atât de departe încât mi se tăia instant apetitul pentru orice formă de mic dejun.

Le-am pierdut prima dată urma la câteva luni după ce i-am descoperit pentru că au încetat să mai emită pe frecvența unui post obscur de radio din Iași dar i-am regăsit din nou, bine și apetisanți auditiv când am venit la facultate și erau cumva un însemn al nivelului de cool pe care îl deții. Ce mai! Era la modă să asculți Radio Guerrilla fără a te încadra totuși în mainstream și tind să cred că aia a fost prima formă de hipsterism cu care m-am ciocnit.

E ușor bizar să susțin că o parte semnificativă din educația mea muzicală și din cultura i se datorează unui post de radio care involuntar și impersonal mi-a deschis atât ochii cât și urechile spre acele colțuri ale lumii literare, muzicale sau către simpla existență a unor oameni de mare valoare dar pe care sticla îi ocolea, pentru ca adevăratele modele trebuiau căutate și nu erau servite pe tavă de cei care sunt în fond responsabili, până la un punct, de educația unui popor – televiziunile.

Nu puține au fost dățile în care mi-am înnăbușit râsete în tramvaie sau autobuze pline de oameni. În care mi-am mușcat obrazul sau buza de frică să nu mi se rostogolească o lacrimă de mândrie atunci când mai auzeam de câte o reușită a elevilor români la vreo olimpiadă internațională, de adoptarea unei poziții ferme și clare de dezaprob față de evenimente curente ca exploatarea cu cianuri la Roșia Montană sau întrebările incomode servite vreunui politician prins cu oalele sparte. Așa cum au fost ierni în care am uitat de frigul din oase în timp ce așteptam în stație ceva care să mă ducă spre casă doar pentru că Bogdan Șerban vorbea de lansarea unei cărți, de un eveniment de la care nu puteam lipsi sau mă trata cu vreo găselniță muzicală nou-nouță.

Au urmat apoi avanposturile Guerrilla recunoscute unanim printre prieteni ca acele locuri în care ne vedeam la bere și la vorbă sau Guerrilive-urile care mi-au redat acea parte pierdută din magia MTV-ului nouăzecist, instituită prin Unplugged. Au adus muzica și poveștile din spatele ei mai aproape de oameni, de fanii care căutau cu îndârjire să obțină tichetul norocos, ascuns prin diverse rețele sociale, ce le permitea accesul în Energiea, în fiecare luni începând cu ora 17.

Tot ei au susținut și promovarea altor concerte ale unor artiști internaționali și chiar unul dintre cele mai reușite festivaluri de pe la noi – Summer Well. Nu deschideau doar urechi, deschideau și minți și era clar că unde se întâmpla ceva mișto la care merita să caști ochii sau gura, Guerrilla era nelipsită cu rozul optimist și al său Eliberadio.

 

Începutul sfârșitului s-a produs o dată cu plecarea subită a lui Craioveanu din Guerrilla de Dimineață, fapt ce m-a lăsat într-o altă zi cu lingura plină de lapte la jumătatea distanței dintre bolul cu cereale și gura deschisă, într-un instantaneu bun de adăugat la colecția de momente marca 94,8 FM. Era ca și cum cineva îmi trăsese una zdravănă și încă nu mă dezmeticeam din starea de șoc. Cuplul de aur al matinalului ”divorța” mai mult sau mai puțin amiabil, lăsând în urmă un ”copil” al radioului care nu știa încă de va rămâne și în restul dimineților în căminul parental alături de mama Dobro sau va strânge din dinți și-l va urma pe tătal Craio în exilul pieselor-ce-nu-vor-fi-apreciate-niciodată. Decizia s-a produs rapid și fără prea mari regrete atunci când mi-am dat seama că acasă înseamnă creierul roz în formă de cască și vocea lui Tamango la fiecare jumătate de oră sub forma unui jingle ce-ți ridică instant colțurile buzelor într-un zâmbet complice. 

 

Dar fericirea n-a durat prea mult pentru că toamna n-a dezgolit doar copacii de frunze ci și postul de radio de licențe printr-un vânt ce a bătut tare dinspre CNA. Cum ar fi zis Nechita de ar fi prins vremurile astea – A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu licența ta. De radio.

Indignarea, jalea și furia au compus un cocktail frumos de stări, servit la pachet cu un viitor incert față de unul dintre puținele lucruri bune pe care le avem în media și care nu ține cu tot dinadinsul să ne asfixieze neuronii cu trei versuri și un refren sau cu noxele emise de paginile de mondenități ale cotidianelor și alte vorbe de umplutură.

Așa am ajuns să dau radioul clasic pe cel de pe internet în care au fost exilați guerrilliștii asemeni unor pirați moderni ce nu și-au mai ancorat de data asta vasele în apele britanice ca prin anii ’60 ci în biți, nestingheriți fiind de mediul neconvențional de transmisie care pare să le fi întărit și mai mult puterile și unde au pus-o de o revoltă digitală în toată regula, ascultătorii înlocuind pozele de profil din Facebook cu cercurile care desemnează conturile ca fiind avanpost RG.

Eu nu rămân decât cu speranța  și cu vorba înțeleptului Tamango că până la urmă binili va învingi!

 

Război de guerrilla – forma nestructurată de război în care un grup mic de combatanți civili (ascultători înrăiți și devotați) folosesc tehnici militare care includ ambuscade (schimbarea pozei de profil), sabotaj (urări de bine către CNA), raiduri, elementul surpriză (nu pot ei să închidă cât puteți voi să ascultați), si mobilitate extraordinară (mulțumim Facebook și internet) pentru a domina o armată tradițională mult mai puțin mobilă sau să lovească o țintă vulnerabilă (ne vrem radioul înapoi!).

 

Recenzii muzicale sau despre cum am câștigat muzica românească cu Robin and The Backstabbers

Pe 21 decembrie 2012 bookblog.ro anunța printr-o știre un concurs de recenzii muzicale care vizau muzica autohtonă din ultimii 10-15 ani. Premiile constau în zeci de CD-uri cu formații românești. Cum la vreme respectivă eram proaspăt amorezată de Robin and The Backstabbers și al lor Bacovia Overdrive am zis să-mi încerc puterile că n-am ce pierde.

Și uite că aproape 2 luni mai târziu mi-a fost confirmată supoziția, când am fost înștiințată frumos de cei de la Revista Echinox că am luat locul 2. De n-aș fi fost la birou când am citit mailul aș fi țipat de bucurie. De două ori. O dată pentru premiul substanțial care o să mă familiarizeze și cu alte trupe românești și a doua oară pentru recunoaștere. Ce-și poate dori un om, aflat la început de drum în alte scrierii, mai in glumă mai în serios, decât un dram de recunoaștere din partea altora (care nu le sunt prieteni și îi susțin necondiționat)?

Recenzia o găsiți mai jos așa cum au hărăzit-o mintea și mânile pe la 12 noaptea. Și da, sunt conștientă de repetiții si de alte scăpări, dar mi-o asum. Continue reading

Azi în istorie sau acum 25 de ani

1546 – François Rabelais publica Tiers Livre, constinuarea de la Gargantua and Pantagruel.

1571 – The Royal Exchange se deschide la Londra London.

1789 – Georgetown College, este fondata in Georgetown, Maryland

1855 –Se deschide primul pod peste raul Mississippi

1943 – Duke Ellington canta pentru prima data la Carnegie Hall in New York City

1973 – Presedintele Richard Nixon anunta ca s-a ajuns la un acord de pace in Vietnam

1986 – The Rock and Roll Hall of Fame introduce primii sai membri:  Little RichardChuck BerryJames BrownRay CharlesFats Domino, the Everly BrothersBuddy HollyJerry Lee Lewis si Elvis Presley.

1997 – Madeleine Albright devine prima femeie Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii

Se nasc:

1737 – John Hancock (Put your John Hancock here)

1783 – Stendhal

1832 – Édouard Manet

1928 – Jeanne Moreau

1944 – Rutger Hauer

1950 – Richard Dean Anderson

1957 – Princess Caroline of Monaco

1980 – Eugen Erhan, Patriarch Of Evil at Fredo&Pid’Jin

1988 – Călina Matei, blogger@ Mavrodaphne

Cadoul unui rege

Casa regală franceză n-a cunoscut nicicând o perioadă de înflorire și opulență ca în vremea lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Iar fascinația acestuia pentru lucruri frumoase și scumpe se răsfrângea asupra femeilor care i-au fost amante și a cadourilor extravagante pe care le făcea în semn de iubire.

Se spune că Ludovic al XIV-lea ar fi dăruit cândva primei sale amante, Louise de La Valliere o brățară cu diamante și o broșă, a cărei mărime și strălucire au scandalizat curtea franceză. La scurt timp după înlocuirea sa cu doamna de Montespan, Louise s-a văzut nevoită să părăsească curtea regală.

Bijuteriile au fost presupuse ca fiind dispărute până când au reapărut în colierul comandat de Ludovix XV pentru amanta sa Madame du Barry, dar acesta a murit înainte de a vedea bijuteria finală. Scandalul iscat în jurul colierului și a familiei regale, mai ales în jurul faimoasei Maria Antoaneta par să fi fost scânteia necesară pentru incipitul revoluției franceze. Continue reading

Înapoi în viitor – un altfel de 2012

2012, București. Toamnă târzie. Ajung acasă și ușa de la intrare nu se deschide complet. Iar mi-a căzut teancul de cărți de literatură contemporană de lângă perete. Intru și-mi las cheile pe un alt teanc de cărți înalt de un metru, un fel de turn de coperți colorate cartonate de unde fața lui Bukowski pare să mă judece iar cea a lui Kerouac privește prin mine spre un punct fix pe perete.

Îmi pun ibricul cu apă la fiert pe aragaz în timp ce scanez mintal lista extinsă de viniluri din sufragerie. În ultimii doi ani am mai umplut un perete cu diverse discuri adunate și din magazinele specializate și de la vânzătorii de la Universitate. Parcă ar merge un Armstrong și-un Steinbeck la vremea de afară, alături de o cană sănătoasă de ceai. Televizorul devine treptat încă un raft de cărți. Nu că ar mai avea vreun rost la cât ajunge să te spele pe creier involuntar. Cred că în vreo trei ore am să ies iar la o cafea cu prietenii, să mai socializăm și noi că nu ne-am mai văzut de câteva zile.

Cam așa arată o mică bucată dintr-o realitate alternativă. Una unde nu există computere, internet, rețele de socializare, aplicații și toate acele electronice care ne consumă timpul liber și pentru care ajungem să dăm la schimb viața reală pe una virtuală.

Poate că ar fi o lume mai bună, mai sănătoasă, fiind ceva mai ancorați în jurul oamenilor cu care ne petrecem timpul constant, fără urmărit excesiv Facebook-ul și update-urile aferente.

Sau poate că n-ar exista lumea așa și că în ciuda barierelor, tehnologia tot ar fi luat-o înainte, cu pași mai lenți dar sigur înainte spre primul calculator, spre un înlocuitor al pick-up-ului, spre o formă modernă a televizorului în carcasă de lemn.

Probabil fără calculator aș fi citit mai mult cărți decât o fac acum. Muzică aș fi ascultat mai puțin în absența unui device portabil care să îmi ofere în același timp și radio. Pereții casei ar fi fost îngropați în alți pereți de cărți stivuite iar cei rămași goi ar fi avut parte de rafturi pentru viniluri. Mi-aș fi făcut involuntar un buncăr de cărți și muzică.

În absența laptopului dotat cu o memorie de capacitate mare care să dea rapid ce am nevoie – și muzică și carte și film concomitent sau în absența mult iubitului meu HDD de 1TB, pasiunile mele probabil m-ar fi înghițit cu totul, la propriu. Nu tu cutie magică, portabilă și lucioasă unde la un click distanța am o librărie de mii de cărți electronice sau zeci și sute de GB de muzică din toate timpurile sau o colecție de filme din anii ’50 și până acum sau ultimele știri din lume, pe care eu mi le selectez, nu care vin la pachet cu altele inutile.

Cât despre restul lumii, bănuiesc că am trai la nesfârșit anii ’30-’40. Iar accesul la informație ar deforma și mai mult realitatea. Ar fi o regresie. Iar atunci când inevitabil, s-ar strica televizorul cu tub catodic sau radioul pe lămpi l-am aștepta pe reparator mai ceva ca pe Moș Crăciun, pentru că nu se mai rezolvă totul la fel de rapid ca atunci când ai un magazin online la dispoziție de unde să comanzi piese de schimb și să te asiguri că îți și ajung în 24 de ore acasă.

Stau și mă întreb dacă nu cumva lipsa tehnologiei tot în același abis al deconectării interumane ne-ar arunca? Din moment ce acum ne ascundem în spatele ei și o folosim pe post de scuză pentru interacțiunea cu ceilalți, în absența sa ar rămâne dorința de conectivitate dar imposibilitatea mijloacelor.

Uneori imaginea asta cu mai puțină tehnologie și mai mulți oameni pare romantică, ideală, asemeni unei imagini dintr-o carte, dar în realitate probabil ne-am lua câmpii fără deliciile Internetului sau fără o rețea de socializare ceva mai evoluată decât clasicul ”radio șanț”.

În concluzie uneori e binevenită o vacanță de la electronice, dar nu treacă de săptămână că riscăm sevrajul.

Articol scris pentru Superblog 2012.

Equilibrium

Imaginați-vă viața ca un joc în care jonglați cu cinci mingi în aer. Le numiți – muncă, familie, sănătate, prieteni și spirit…și le țineți pe toate în aer.

Curând veți înțelege că munca este o minge de cauciuc. Dacă o veți scăpa, va sări înapoi. Dar celelalte patru mingi – familia, sănătatea, prietenii și spiritul – sunt făcute din sticlă. Dacă scăpați una dintre acestea, vor fi în mod sigur zgâriate, ciobite, deteriorate sau poate chiar sparte pentru totdeauna. Nu vor mai fi niciodată la fel. Trebuie să înțelegeți acest lucru și să depuneți toate eforturile pentru a găsi un Echilibru în viața voastră.

– Brian G. Dyson

Președinte și CEO, Coca-Cola Enterprises  din timpul discursului susținut la a 172 festivitate de deschidere a anului de la Georgia Tech 6 septembrie 1996. Continue reading

Puss in Boots de România

A fost o dată ca niciodată că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit.

Aceasta nu este o poveste clasică, desprinsă din basmele vechi ci o adaptare modernă și regională a poveștii unui bandit care a speriat întreg cartierul mătușii mele preferate în Bacău.

Mătușa mea Ana stă la parter și deși a trăit toată viața ei de adult la oraș nu și-a uitat copilăria petrecută la țară. Motiv pentru care ghivecele numeroase cu flori nu i-au potolit dorința de a avea o grădină în toată regula…de flori, că e mai greu la bloc cu plantatul legumelor.  Continue reading