Nu pune mâna!

Cu toții am fost mici cândva și-am fost fascinați de acele obiecte puse pe rafturile mai înalte din bibliotecă sau cele pe care nu aveam voie să punem mâna, fie că era la noi acasă sau la alții.

Țin minte că un unchi de-al tatălui adusese dintr-o călătorie în Rusia o cutiuță muzicală din lemn lăcuit, cu o lebădă desenată pe capac și care avea la interior o balerină din porțelan, cu tutu din tul roz și părul negru, prins într-un coc lipit de cap cu un lipici special care slavă domnului a rezistat atunci când am început să trag de el. Era atât de delicată și de frumoasă în felul în care se învârtea în soclul ei din centru încât mereu o ceream când treceam pe la el. Din nefericire incidentul cu trasul de păr a adus cu sine și sintagma ”nu pune mâna!” deci următorii 5 ani, până la vârsta de 10 am privit-o dintr-un scaun de unde nu mișcam niciun deget. Continue reading

Noi ce facem iarna asta?

Uneori rămân mirată de ce îmi arată calendarul, în rarele momente când îmi arunc ochii pe el. Noiembrie, jumătatea lunii. Păi nu era august mai ieri? Noroc cu rubrica meteo că mai ajung și eu să aflu că vine iarna și zăpada în curând. Ceea ce mă face să mă gândesc la alte lucruri pe care le aduce cu sine sezonul rece – Revelionul și sporturile de iarnă!

Nu pot să zic că ma extaziază la culme Revelionul în sine, în fond e încă o zi din an, una în care mănânci și bei mai mult, dansezi și râzi forțat chiar și atunci când numai de asta n-ai chef. Păstrând o tradiție care începe să prindă contur și anul ăsta vreau să fac ceva atipic pentru noapte de 31 decembrie și să mă abat de la secvența mâncat-băut-veselit așa că am propus în gașcă un sejur la Straja, care să ne rupă de mediul urban și să ne relaxeze printre nămeții albi ca spuma laptelui. Continue reading

Filme reimaginate…cu branza

Na că s-a făcut anul și am dat din nou nas în nas cu latura mai puțin vizibilă a personalității mele și anume cea de fan brânză. Mi-e știută pasiunea pentru încercat diverse mâncăruri, care de care mai bizare, așa cum îmi e cunoscut și călcâiul lui Ahile, cel situat nu acolo unde l-a pus anatomia ci în papilele gustative care nu s-ar mai sătura să încerce câte-n lună și în stele în materie de brânză. 

Și cum brânza merge cu orice m-am gândit să o combin cu o altă pasiune și anume cea pentru filme, pe care le-aș privi ore în șir și nu m-a mișca niciun centimetru din fața televizorului. Bine, poate doar pentru o felie gustoasă de brânză Cheddar.

Într-atât m-a prins microbul încât am ajuns să-mi reimaginez scenarii întregi de filme celebre și să le plasez întreaga acțiune în jurul unor tipuri de brânză.

Deci vă invit să purcedem în a schimba istoria Hollywoodului alături de un fan al filmelor și al brânzei deopotrivă. Continue reading

Pe aripile vântului de sud

Când te gândești la SUA automat îți vin în minte toate acele povești de succes, de oameni care au plecat la drum de peste ocean, cu un buzunar aproape gol dar cu o inimă plină de speranță dar mai ales animată de visul american, cel al pământului făgăduinței, singurul capabil să îi transforme într-un fel de Jay Gatsby. Continue reading

Răzvrătirea simțurilor

A fost o dată ca niciodată o regină frumoasă, de o inteligență ce străpungea în mod curajos normele morale ale epocii și nu numai, găsind mereu cele mai bune soluții la problemele supușilor săi și căi ingenioase de a spori avuția regatului de Rubin pentru a îi asigura independența. Unii se grăbeau să o numească rebelă sau nonconformistă pentru că refuza să-și aleagă un șot, să cedeze puterea și dreptul de a conduce un regat pentru a conduce o familie și treburile domestice care păreau a fi mai pe măsura unei femei. Dar încăpățânarea și tenacitatea cu care își urmărea scopurile o făceau să-și păstreze și sceptru și coroana departe de ghearele tradiționaliste ale clevetitorilor care se întreceau unii pe alții în vorbe veninoase.

Într-o zi un negustor îi trecu pragul palatului aducând cu sine multe daruri pentru frumoasa regină – bijuterii, haine scumpe și tot felul de obiecte care mai de care mai prețios. Admirând toate cele ce i se puseseră la picioare regina observă un colier de perle de care atârna un rubin în formă de lacrimă. Dorind să se admire apucă dintre obiecte o oglindă cu mânerul bătut cu giuvaiere. Dar ce-i fu dat să vadă îi întristă tare mult sufletul pentru că oglinda părea să fie vrăjită și să-i arate viitorul. Veneau vremuri grele peste regat pentru că prosperitatea sa atrăgea mulți dușmani porniți pe război și luat cu forța ceea ce-și doreau. Sânge părea să se prelingă pe oglinda pe care aceasta o ținea în mână în timp ce dincolo de propria imagine reflectată își vedea supușii scandând furioși Killer Queen! (Regina ucigașă) pentru că nu dorise să-și ia un rege care să conducă cu o mână ferma armata regală contra nesăbuiților care doreau să cotropească ținutul.  Continue reading

Joaca din copilărie cu șorț de adult

Unul dintre jocurile preferate ale copilăriei era cel de-a gătitul. Luam pe furiș din bucătăria bunicii formele de madlene și în ele găteam mai apoi cele mai delicioase plăcinte cu noroi și pătrunjel pe care le-a gustat vreodată Martinică în toată viața lui de urs de pluș. Uneori curajul îmi dădea avânt să mă încumet să îmi bag nasul și prin recipientele de pe raftul de sus, de după ușă și să plec cu buzunarele șorțulețului albastru cu flori albe pline de orez, fasole sau zahăr pentru rețetele mele închipuite. Continue reading

Legile lui Murphy nu dau greș niciodată

Coșurile mai mici sau mai mari, mai roșii sau mai albe m-au cam bântuit toată viața mea începând cu pubertatea care minune mare a venit pe la 10-11 ani cu primele puncte negre, pentru că orice năpastă nu vine niciodată singură și orice calamitate majoră are ceva mesageri pe care îi scoate la înaintare.

Așa se face că mi-am petrecut gimnaziul și liceul între două drumuri la farmacie după ultima soluție minune care promitea să trateze coșurile peste noapte sau la magazinul de cosmetice în căutarea fondului de ten capabil să îngroape și cel mai semeț vulcan plin de sebum.

Dincolo de grijile legate de imaginea mea, că deh eram fată și începusem să descopăr că băieții nu sunt chiar niște nesuferiți îngrozitori, reușeam să camuflez măcar mintal erupțiile de pe fața mea prin evitarea oglinzilor cu sfințenie, deși colegii și uneori chiar și profesorii nu se sfiau în a se zgâi la ultima apariție de pe nas, bărbie sau frunte pentru că slavă domnului măcar nu se împânziseră coșurile ca ciupercile după ploaie pe toată fața. Continue reading