Filmul de week-end, pe care am ținut să-l văd morțiș în cinema, a fost Dark Shadows-ul triadei Burton -Depp – Bohnam Carter. Bănuiesc că ați mai auzit-o pe aia cu la pomul lăudat să nu te duci cu sacul?
Cam așa m-am simțit după vizionare. Că m-am așteptat la prea mult de la film deși nu prea aveam bază reală.
Dacă de obicei Burton creează filme ciudate dar cu priză la public (Edward Scissorhands, The Corpse Bride, Batman Returns, Big Fish sau Sweeney Todd) acum se pare că m-a lăsat să mă marinez în 2 ore de plictiseală și de ”s-a terminat o dată?”.
Johnny Depp dă viață, ironic vorbind, lui Barnabas Collins fiul unui industriaș englez, venit să își extindă imperiul industrial în Lumea Nouă. Eva Green ne prezintă o altfel de vrăjitoare decât cea văzută în The Golden Compass și anume una plină de ranchiună, tiranică, iubitoare mașini decapotabile și decolteuri generoase. Printre altele îndrăgostită de Barnabas, căruia ține morțiș să-i facă viața un calvar și așa ajunge să fie transformat în vampir și închis pentru 196 de ani într-un coșciug.
Urmașii familiei Collins alcătuiesc o variantă modernă a familiei Adams, dacă aceștia ar fi trăit probabil în 1972.
Michelle Pfeiffer joacă rolul de matriarh, Choel Grace Moretz al adolescentei rebele îndrăgostite de muzică și care visează să părăsească plictisitorul Collinwood, Helena Bohnam Carter joacă rolul unui psihiatru iubitor de vampiri și cu probleme legate de alcool, Jonny Lee Miller e un tată denaturat și un șarlatan, iar Gulliver McGrath mezinul familiei care poate comunica cu fantome.
Evident dacă avem vampiri trebuie să avem și vârcolaci.
Știu că filmul e făcut după serialul TV din anii 60 și cum nu l-am văzut nu pot decât să speculez că filmul comasează o mare parte din serial și astfel nimic nu pare a fi dezvoltat cum trebuie (personaje, storyline, motivații etc.). Abia trece de suprafață. Și din păcate asta se vede.
Ce e de apreciat în schimb e țicneala familiei, faptul că deși e destul de întunecat că doar nu-i zice degeaba Dark Shadows, mai vedem și ceva pete de culoare pe ici pe colo și Alice Cooper. Și aici tot soundtrack-ul în care găsim Moody Blues, Iggy Pop, T-Rex, Black Sabbath, Alice Cooper, Barry White, Elton John, The Carpenters și The Killers.
Glumele au fost bune dar nu atât de bune încât să râd ca pe la alte filme. Iar chestia care m-a ofticat la culme a fost portretizarea vampirului cu degetele foarte lungi și urechile de elf. Știu că ar trebui să fie o caricatură dar mi s-a părut prea de tot ca sumă a tuturor lucrurilor evidente definitorii pentru un vampir.
Sfatul meu așteptați dvd-ul sau dvd rip-ul după caz, din moment ce pe vremea asta nu merită să ieși din casă nici pănă la colțul străzii după pâine.
Mavrodaphne 