Category Archives: 2 centi parerea

Despre jurnalismul narativ, la cald, cu oamenii din DoR

Pentru că timpul mi-a permis-o, în seara asta am fost la o ”întâlnire” în cadrul serilor FJSC intitulată ”Cum relatăm povești adevărate?”. Învitați să răspundă la această întrebare au fost Cristian Lupșa, Adrian Lungu, Gabriel Dobre, Lavinia Gliga, Oana Sandu și Gabriela Pițurlea.

Ca să o iau cu începutul am să zic doar atât – punctualitate. Cred că era 16:05 când am ajuns la etajul 6 al unei clădiri din complexul Leu, la sala 614 și l-am întrerupt pe Cristi din discursul introductiv. Îmi cer scuze pentru că știu că nu-i frumos.

Au fost două ore în care am ascultat povești și am participat la un jurnalism narativ inversat (noi, cei care am participat, am fost în postura de jurnaliști) pentru că am avut ocazia să-i ascult pe oamenii din spatele articolelor de la Decât o Revistă cum relatau din experiențele personale – fie cu revista, fie cu începutul scrisului.  Continue reading

The Impossible (Paradisul Spulberat)

Sâmbătă am reușit în cele din urmă să mă mobilizez și să ajung la The Impossible, în Sun Plaza, mulțumită celor de la Cinema Rx care m-au fericit cu o invitație dublă.

Din seria de filme care au început să adune laurii și premiile la început de an pe la diverse evenimente am apucat să văd o bună parte dar dintr-un motiv sau altul mereu am amânat să văd filmul în cauză.

The Impossible(Paradisul Spulberat) spune povestea cutremurului din 26 decembrie 2004 care a provocat tsunami-ul ce a lovit Oceanul Indian, coasta de sud a Asiei și Indonezia și care a afectat viața a milioane de oameni. Nu e tocmai un subiect care să te lase rece. Dacă te lasă rece nu ești om și n-ai sentimente. Și faptul că aveam să mă cufund timp de două ore în drama personală a unei familii care aproape a fost distrusă de valul uriaș m-a făcut să mă țin departe de film, până atunci când nu s-a mai putut și n-am mai avut scuze. Continue reading

Model de bloggăr – Și blondele gândesc

De când m-am apucat de ținut un blog (sau mai multe) în 2007 și până acum am avut ocazia să cunosc mulți oameni care se învârt în același spațiu populat de taste și biți. Pe unii i-am cunoscut în persoană pe alții doar de la distanță prin intermediul articolelor postate. E și ăsta un fel de a cunoaște omul, atunci când își deșartă gândurile pentru toți să vadă. Uneori cred că blogul scoate la iveală mai multe dintr-un om decât dacă ai sta față în față cu el și ai discuta nimicuri. E ca la confesional. Ești tu și calculatorul și ”păcatele” tale.

Ei bine, în 6 ani de zile am puricat la sânge câteva bloguri de care credeam că n-am să mă las niciodată din lecturat. N-a fost așa. Apoi am găsit oameni care mă distrau pe moment prin stilul de a scrie dar în timp au ajuns obositori cu generalizările și aroganța mascată de o glumă mai mult sau mai puțin bună.

Și între toate astea s-au cernut câțiva spre care merită să ridici admirativ ochii și să le vizitezi constant URL-urile pentru că nu-și iau lumea în cap o dată ce se văd sus pe culmi și nici nu uită de bunul simț. Sunt cei care te fac să te simți puțin mai deștept sau mai bun sau mai calm sau mai om după cele 5-10 minute petrecute pe blog. Continue reading

2012 în 489 de cuvinte

2013

La cererea expresă a publicului format din 2 oameni și 4 pitici de grădină care mă citesc cu religiozitatea omului care se duce de Paște și de Crăciun la Biserică am să fac o mică retrospectivă a anului 2012.

În 2012 am cântat, am dansat, am văzut țări străine, am citit (mai) multe cărți, am cunoscut oameni noi și am ajuns cu câțiva pași mai aproape de idealul meu propriu și personal care pe undeva seamănă cu ce zice Diane von Furstenberg:

“I didn’t know what I wanted to do, but I always knew the woman I wanted to be.”

Am lăsat în cele din urmă bolovanii de care mă împiedicasem cu un an înainte și m-am apucat temeinic de închis uși și deschis geamuri. Continue reading

Alice în țara electronicelor

Uneori, înainte de micul dejun, încerc să cred şase lucruri imposibile.

– Lewis Caroll ”Alice în Țara minunilor”

Nu m-aș hazarda în a zice ”înainte de micul dejun” dar m-aș hazarda în a zice acum câțiva ani.

V-ați oprit vreodată să analizați cursul evolutiv pe care l-au avut multe din electronicele din viața noastră? Și mai ales ce-am fi gândit dacă printr-o minune am fi avut atunci ce avem azi în materie de device-uri? Am fi fost considerați niște pălărieri nebuni sau pur și simplu vizionari?

Dacă întorc ocheanul spre trecut, căutând un strămoș tehnologic, un dinozaur în ale gatgeturilor primul care îmi prinde privirea e clasicul și inconfundabilul Nokia 3310, zis și ”cărămidă”. Țin și acum minte primul astfel de telefon de care m-am ciocnit. Mi se părea rupt din sulița evoluției cu cele două mâini care își dau noroc, simbolizând celebrul ”Connecting people”. Dar cel mai mult îmi amintesc cum șterpeleam telefonul tatei, că el a fost primul posesor de telefon mobil Nokia în familie, și jucam Snake până consumam minim o linie de baterie care pentru Nokia de atunci era o adevărată performanță. Continue reading

Bitul de hârtie

Ce-a mai rămas din vechile obiceiuri? Din lupta dintre evoluția și involuția hârtiei tipărite?

De-a lungul anilor scrisorile, cărțile, ziarele, revistele au migrat spre digital mai ceva ca dinozaurii loviți de era glaciară. Și tot ce vrem e să inovăm , să facilităm accesul, să ne luptăm pentru atenția celui căruia îi sunt adresat rândurile, să îl sustragem din cursa contra cronometru și să-l învelim în ziduri de hârtie, să-l facem atemporal și răbdător la întorsul paginii de celuloză.

Oricât de mare iubitoare aș fi de tehnologie și de conectivitate, n-am să pot să mă rup nicicând de emblema fizică a lucrurilor care par date uitării. Pe cât ne grăbim să avem totul la un click distanță, pe trei device-uri, mereu cu noi cu un minim de grame în buzunar sau în geantă, pe atât de rapid vindem plăcerea inițială dată de cititul ziarului, a revistei sau a cărții. Dintr-o experiență bogată senzorial, impregnată cu mirosul distinct al cărților vechi și al vanilinei sau al ziarelor proaspăt tipărite mustind de tușul care se încăpățânează să murdărească buricele degetelor sau luciul seducător al revistelor, ajungem la săracul și impersonalul ecran, sursă a luminii artificiale și reci care în loc să ne îmbogățească afectiv ne stoarce de ultimul lucru care ne face umani. Continue reading

Un magazin online cât ai zice SpringShop

Aparent românii s-au mai dat pe brazdă în ultimii ani și au realizat că e-commerce-ul, zis și comerț online nu este bau-bau-ul vehiculat ci o metodă facilă de a cumpăra cam orice îți dorești și din țară și de peste hotare. Și deși mă îndoiesc că vom renunța vreodată cu totul la comerțul clasic, cu mersul la magazin și hoinăritul printre rafturi, comerțul online devine pe zi ce trece parcă mai frumos și mai atrăgător pentru că nu ai asistenți de vânzări care să te agaseze cu eternul ”vă ajut cu ceva?” și te poți uita în voie la orice produs dorești fără să te simți presat să și cumperi.

Și unde clientul vede frumusețe, comerciantul vede potențial. În cazul de față o reducere a cheltuielilor cu personalul, cu spațiul de desfacere, cu stocuri, depozite etc. Sau poate că ești pasionat de croșetat sau de cosmetice home made sau poate că faci genți ingenioase și vrei să le vinzi dar habar n-ai cum să creezi un site de la zero sau ce presupune optimizarea unuia.

Aici intră în scenă SpringShop! Acest vrăjitor virtual care în loc să scoată iepurași din jobenul magic scoate magazine online. Și totul e atât de simplu și de rapid încât în doi pași și trei click-uri pot să devin proprietară de magazin virtual.   Continue reading